Postări

Plănuim o nouă provocare

Imagine
Vă mai aduceţi aminte de concursul-expoziţie de Dragobete? Tinerii din Târgu Frumos erau invitaţi să-şi aducă creaţiile destinate iubirii în Parcul ASIRYS, iar în schimb primeau un tricou şi participarea gratuită la un training nonformal. Am avut 3 creaţii speciale în concurs şi 6 vizitatori. Nu e mare lucru la prima vedere, însă astăzi s-a derulat trainingul care din cauza participantelor, a fost mai productiv şi mai interesant decât mă aşteptam. Şi uite aşa s-au pus bazele unui nou proiect, ce se va derula din iunie până în decembrie, va fi legat de antreprenoriat şi va fi cu adevărat o provocare pentru tinerii oraşului. Echipa de management va fi formată din cele 3 participante la trainingul de astăzi: Andreea Covaliu - Manager de PR, Mădălina Enea - Manager Financiar, Marinela Moldovanu - Manager de Marketing şi încă 3 reprezentanţi a căror identitate o voi releva la momentul potrivit. Vă mulţumesc fetelor pentru ziua de astăzi!

Cum ar fi fost să te fi născut ţigan?...

Imagine
În ultima vreme, mulţi îmi reproşează că lucrez cu ţiganii, că fac voluntariat pentru ei, că îmi irosesc talentul şi viaţa pentru nişte "hoţi", unora le vine chiar să vomite ( a se vedea cometariul 12 ) ... Asta e realitatea şi aş fi ipocrită să nu v-o dezvălui. Însă refuz să mă dau bătută! Pentru că ştiu că toţi oamenii sunt egali şi unici. Fiecare om e înzestrat cu un talent şi dacă i-l pui în valoare vei crea un erou. Iar în cele 2 săptămâni de când lucrez cu rromi, lipoveni şi români, în echipe mixte, mi s-a întărit această credinţă. Dacă m-aş fi născut ţigancă unde aş fi fost acum? Poate că aş fi renunţat devreme la şcoală, pentru că familia m-ar fi pus să stau cu fratele mai mic sau pur şi simplu, pentru că mama şi tata au fost educaţi că şcoala nu e importantă, nu m-ar fi lăsat să învăţ. Şi dacă totuşi aş fi mers la şcoală, gândiţi-vă cum s-ar fi purtat colegii, profesorii... ar fi trebuit să am un caracter hiper-puternic să pot suferi la 7-8 ani jigniri din partea tu

Ritmuri şi inimi deschise

Imagine
Se ştie... cele mai inspirate momente nu sunt cele plănuite până în cel mai mic detaliu. Azi 4 grupe, 52 de tineri rromi, români şi lipoveni, plus coregrafi, organizatori, prezentatori la minut, dansatori de moment, au întărit regula. Nu ne-am născut cu ritmuri în picioare... şi ce exersăm! Nu ne-am născut cu beculeţe în cap... şi ce spirite luminate şi inimi deschise avem! Regula nu se aplică tuturor, se pare că putem emite gălăgios şi impertinent, printre coji de seminţe şi onomatopee bolborosite, instrucţiuni coregrafice. Uşor cu critica, statul pe scaun sau agitatul mâinilor nu este considerat dans. Ni s-a dovedit poate pentru a mia oară că discriminarea nu ţine de cultură, culoare sau diferenţe sociale, ci de mentalităţi galinacee. Minţile bolnoviciose nasc conflicte interiore şi ură faţă de anumite caracteristici ale unei culturi pe care le-e greu s-o înţeleagă. Pentru a economisi timp o reduc la invidie şi teamă, e ceea ce am văzut azi la spectacol la unii spectatori. Din teamă,

În exclusivitate: Mesagerii

Imagine
Ştire de ultimă oră! Duminică, 14 martie , vă invităm la un spectacol de dans, la Casa de Cultură "Garabet Ibrăileanu" din Târgu Frumos. Cele 4 grupe de mesageri împotriva discriminării, coordonate de Gipsy Eye şi ASIRYS vor dansa în exclusivitate pentru voi, pe ritmuri ţigăneşti. Vor fi prezente şi trupe de dans hip-hop, street dance şi alte stiluri, însă dansurile ţigăneşti vor fi speciale pentru că le vom prezenta într-o formulă creativă! Vă aşteptăm începând cu ora 17:00 .

Regulile jocului

Imagine
Activităţile proiectului "Mesageri împotriva discriminării" au început. Sâmbătă şi duminică tinerii din cele 4 grupe s-au cunoscut, ne-au împărtăşit aşteptările, temerile, dar şi contribuţiile, au conştientizat ce înseamnă discriminarea, au învăţat paşii de bază ai dansului ţigănesc şi şi-au stabilit propriile reguli, pe care le vor respecta pe tot parcursul proiectului. Aceste reguli considerăm că sunt foarte importante pentru reuşita proiectului, din acest motiv le publicăm... poate vor fi sursă de inspiraţie şi pentru alţi tineri. Regulile grupei 1 Să fim punctuali Să ne respectăm Să fim curaţi (igienă) Să lucrăm în echipă Să fim toleranţi Să respectăm programul (în caz de probleme anunţăm organizatorii) Să fim pozitivi şi activi Echipament adecvat! Regulile grupei 2 Să fim punctuali Respectă şi vei fi respectat! Să fim ASIRYS (să avem atitudine, să fim solidari, să fim responsabili, cu spirit tânăr, să obţinem succesul personal şi profesional)! Să păstrăm

O zi cu experienţe de neuitat

Imagine
Trei culturi diferite, un singur mesaj transmis prin dans. O zi minunată, activă, alături de nişte participanţi super! Se prevede un proiect plin de succes., iar cele 12 săptămâni de cursuri par acum prea scurte. Cum a fost prima zi? Vă dezvăluim câteva impresii ale participanţilor: Adina (16 ani): " O adevărată experienţă, nu am mai făcut niciodată dansuri, iar faptul că am reuşit să ne mobilizăm fără a ţine cont de cultură, vârstă sau sex a fost neaşteptat de plăcut ." Mădălina (16 ani): " Nu mă aşteptam să ne înţelegem aşa bine, ne-am adaptat fără probleme şi ne-am împrietenit. Am devenit o echipă din primele minute, fără restricții, bariere sociale sau reţineri." Petru Stoica (14 ani): "Deşi ştiam să dansez, am realizat cât de frumos este să dansezi într-o echipă, eşti susţinut şi atunci când te încurci, toată lumea îţi sare în ajutor." Marius (15 ani): "E foarte distractiv, pentru mine e o provocare, învăţ să dansez, îmi fac prieteni şi toa

Grupele de mesageri

Întâlnirea de astăzi a fost constructivă şi motivantă, participanţii au aflat care sunt obiectivele proiectului "Mesageri împotriva discriminării" şi din ce grupe fac parte. Mai jos puteţi vedea o scurtă prezentare cu elementele cheie ale proiectului. Mesageri împotriva discriminării View more presentations from Asociatia Super Tineri (ASIRYS) . De mâine, la ora 10 fix, începem cursurile de dans. Grupele de dans sunt: Grupa 1: sâmbătă, orele 10-13 Acasandrei Georgiana Agavriloaei Paula Anton Adnana Asoltanei Ancuţa Bârzu Georgiană Blaga Loredana Botez Maricica Buruiană Iulian Butnaru Denisa Covaliu Ana Andreea Feraru Petronela Gherasim Paraschiva Ancuţa Gogu Marius Creţu Madalina Dănescu Dana Enea Diana Mădălina Mihai Andreea-Ioana Grupa 2: sâmbăta, orele 14-17 Chircea Adina Elena Chiriac Cornelia-Elena Ciobanu Ionela Ciobanu Raluca Elena Coteanu Alexandra Crăciun Bianca Creţu Andreea Huşleag Alexandra Ioan Aurel Moisă Luana Radu Ciprian Cosmin Udilă Darius Iacob Si

55 de tineri mesageri împotriva discriminării

Imagine
Selecţia pentru proiectul "Mesageri împotriva discrimării" s-a încheiat. Şi avem o veste bună! În urma discuţiilor, dezbaterilor, analizelor, am ajuns la concluzia că trebuie să oferim tuturor celor care s-au înscris şansa de a dansa şi de a trăi experienţe extraordinare într-un proiect unic. Felicitări celor 55 de tineri care şi-au exprimat dorinţa de a participa! Vă invităm vineri, 5 martie, la ora 18 , la Casa de Cultură "Garabet Ibrăileanu" d in Târgu Frumos , la o prezentare a proiectului. Va fi o bună ocazie să ne şi cunoaştem. În decursul zilei de joi, toţi tinerii care s-au înscris vor primi un telefon, pentru a confirma participarea. De asemenea, tot joi vom afişa listele cu grupele. Veţi fi împărţiţi în 4 grupe, iar de sâmbătă, ora 10, începem cursurile. Nu uitaţi că în funcţie de implicarea voastră, veţi fi selectaţi să mergeţi într-o tabără gratuită la mare şi veţi participa la evenimente culturale naţionale şi internaţionale. Dar despre asta vorbim ma

Învaţă esenţa dansului de la cei mai buni coregrafi!

Imagine
Anunţ important : S-au prelungit înscrierile pentru cursurile de dans până la data de 1 martie 2010. Înscrie-te acum! Pe 6 martie începem primele activităţi. Pe lângă paşii de dans ţigănesc, veţi învăţa şi mişcări din dansurile lipoveneşti şi populare româneşti. Nu rataţi şansa de a fi într-un proiect unic prin care veţi putea merge într-un turneu nonformal . Avantajele de a fi în proiect sunt: mergi într-o tabără de 7 zile la mare unde vei dansa, vei învăţa lucruri noi şi te vei distra ; îţi vei face prieteni noi şi vei lucra în echipă ; vei învăţa să organizezi evenimente; vei cunoaşte mai bine cultura rromă, lipovenească şi românească; coregrafii sunt tineri activi cu experienţă în dans ; vei participa la evenimente intenaţionale (festivaluri, schimburi de experienţă, etc.); vei învăţa să dansezi un stil nou ; totul e gratuit deoarece este un proiect finanţat de Comisia Europeană prin Programul Tineret în Acţiune; într-o propoziţie: va fi o experienţă de neuitat! Trimite formul

De Dragobete... eşti creativ!

Imagine
Tip eveniment: concurs-expoziţie Data: 24 februarie 2010 Misiunea: Vii în Parcul ASIRYS, de Dragobete, la ora 12, cu o creaţie de-a ta. Nu contează cum şi din ce e, important e să exprime spiritul Dragobete-lui. Creaţia ta poate fi din hârtie, baloane, cretă, pet-uri, etc. etc., obiectivul e să reprezinte un mesaj de dragoste dedicat celor iubiţi sau naturii sau bunicilor... de fapt nu contează cui. Premii: Cele mai interesante 20 de creaţii vor primi un tricou şi toţi cei care participă vor câştiga un loc la un super training de educaţie nonformală.

Cursuri de dans GRATUITE

Imagine
Îţi place să dansezi? Ce spui de nişte cursuri gratuite de dans ţigănesc? În perioada 8 martie-31 mai 2010 , 40 de tineri rromi, lipoveni şi români din Târgu Frumos, cu vârsta cuprinsă între 15-25 de ani, vor putea participa la cursuri gratuite de dans ţigănesc. Coregrafii sunt trupa Gipsy Eye. Mai multe despre ei, aici . Proiectul este realizat de Asociaţia Gipsy Eye în parteneriat cu Asociaţia ASIRYS Cursurile sunt structurate astfel: câte 3 ore/săptămână, din care o oră şi jumătate - paşi de dans, 1 oră - activităţi nonformale (menite să vă dezvolte abilităţile de comunicare şi relaţionare) şi jumătate de oră - lecţii de interpretat muzică şi mimică, deoarece dansul nu înseamnă doar nişte paşi, înseamnă să exprimi prin gestică şi mimică ceea ce dansezi. Pe parcursul celor 12 săptămâni, tinerii participanţi vor învăţa progresiv, de la paşi de bază, până la coregrafii complicate, dobândind astfel capabilitatea de a susţine un spectacol de până la o oră. În perioada sărbătorilor Pasc

Fresh News: Revista Stud-Life

Vă invităm să savuraţi noul număr al revistei Stud-Life!

Exprimă-te antreprenorial!

Imagine
Comisia Europeană încurajează pasionaţii de filme cu iniţiativă să-şi demonstreze talentul şi creativitatea prin realizarea unor filme de scurt metraj care să răspundă la următoarele întrebări: Ce reprezintă antreprenoriatul? Ce ar putea stimula oamenii să devină antreprenori? Ce ar putea spulbera vechile prejudecăţi şi pentru a oferi noi viziuni asupra antreprenoriatului? Comisia Europeană acordă premii pentru următoarele trei categorii: „Antreprenoriatul – Un alt mod de viaţă” „Antreprenoriatul – Provocări şi satisfacţii” „Antreprenoriatul – Calea spre viitor” Filmele câştigătoare din fiecare dintre cele trei categorii vor fi recompensate după cum urmează: 3.333 € pentru filmele de pe locul întâi , 2.222 € pentru cele de pe locul al doilea şi 1.111 € pentru filmele de pe locul al treilea. Fiecare premiu va consta într-o sumă fixă, ce nu va avea în vedere costurile de producţie sau orice alte costuri legate de filme. Dintre participanţii la concurs care nu vor obţine

ASIRYS - printre primii 30 din Europa

Imagine
Fotografia din stânga a fost preselectată într-un concurs internaţional de fotografie organizat de Agenţia Naţională Pompeu Miguel Martins din Portugalia. Concursul se numeşte Tool Fair , este la a IV-a ediţie şi a avut ca obiective: difuzarea prin intermediul fotografiei a diferitelor acţiuni şi activităţi realizate prin Programul Tineret în Acţiune, promovarea bunelor practici ale programului de tineret, folosirea creativă a fotografiei ca mijloc de comunicare. Au fost trimise 450 de fotografii din toată Uniunea Europeană, iar primele 30 (printre care şi a noastră) au fost expuse în perioada 14-15 noiembrie în cadrul unui eveniment internaţional la care au participat 151 de persoane din 34 de ţări. De asemenea, fotografia proiectului "Dansez cu implicare" va fi publicată în diverse materiale şi broşuri de diseminare ale evenimentului Tool Fair. Concluzii: Încă un mic succes pentru Asociaţia ASIRYS şi... felicitări celor din fotografie... aţi făcut încojurul lumii! :)

Exprimă-te liber în Revista Stud-Life!

Eşti student? Îţi place să scrii? Exprimă-te liber în Revista Stud-Life! Revista este tipărită în 13.000 de exemplare lunar, în Bucureşti şi Constanţa, însă o găsiţi în format online pe http://stud-life.ro/ . În termen de un an, Stud-Life are în vedere extinderea la nivel naţional, în celelalte mari centre universitare, ca Iaşi, Cluj, Timişoara. Credem că Stud-Life e o revistă super, în care se găsesc informaţii utile pentru studenţi, dar şi pentru tineri în general. Mai jos găseşti mai multe informaţii direct de la sursă. Prezentare Stud Life View more documents from Asociatia Super Tineri (ASIRYS) . Revista Stud-Life e bazată pe voluntariat, adică pe articolele pe care fiecare dintre voi le trimite. Vrem să dăm o şansă tuturor studenţilor de a se face cunoscuţi şi auziţi şi îi ajutăm ca mesajul lor să ajungă la alţi 13.000 de studenţi şi la actorii sociali din viaţa studenţească. Astfel, în fiecare lună lansăm un call cu articolele pe care le căutam pentru următorul număr. Îmbrăţiş

Un film despre care nu se va vorbi niciodată la şcoală!

The Story of Stuff - Romanian from www.storyofstuff.ro on Vimeo .

Democraţia este...

Imagine
Crează un scurt videoclip care să completeze fraza "Democraţia este..." şi ai ocazia să câştigi o excursie gratuită la Washington, New York şi Hollywood, care presupune să participi la gala proiecţiilor videoclipurilor câştigătoare, să iei contact cu industria americană de film şi televiziune şi să te întâlneşti cu apărători ai democraţiei din sectorul public, mass-media şi din societatea civilă. Participanţii trebuie să aibă vârsta minimă de 18 ani. Videoclipurile pot aborda orice gen: ficţiune sau documentar, animaţie sau acţiune, să aibă maximum trei minute, să fie în engleză sau să aibă subtitrare în engleză. Detalii pe: http://www.videochallenge.america.gov/ Sursa: jobmate

Campionatul Mondial Baschet 2010

Imagine
O organizaţie acreditată EVS din Turcia selectează 100 de voluntari (câte 5 voluntari/organizaţie parteneră) pentru Campionatul Mondial Baschet 2010 care va avea loc în Ankara, Turcia. Pentru cei interesaţi, adresa de contact este: hazanyagci@gmail.com. Mai multe informaţii găsiţi mai jos. Project Name: 2010 Basketball World Championship Project Dates: August 1 st - September 15 th Activity Dates: August 28st - September 12th Hosting Organization: Foundation Guven Education and Health Town: Ankara, capital of Turkey Reference Number: 2008-TR-37 http://ec.europa.eu/youth/evs/aod/hei_form_en.cfm?EID=76000394570 PAYMENTS - Travel Cost % 90 - Visa cost %100 - Accommodation %100 - Food %100 - Local Transportation %100 Will be covered by Youth Programme of European Union DETAILS We will be host for 100 volunteer so we can accept 5 volunteers from each partner organization. FOR BE PARTNER If you are an accreditation organization as sending and you are interesting with the project please send

ASIRYS în 2009

Mai jos puteţi vizualiza (chiar şi descărca) o prezentare a Asociaţiei ASIRYS. Prezentarea conţine informaţii despre asociaţie, un rezumat al proiectelor din 2009, priorităţile în 2010. Vizionare plăcută! Prezentarea Asociatiei Super Tineri (ASIRYS) View more documents from supertineri .

Dans şi în 2010

Imagine
Anul 2010 aduce cu el un nou proiect legat de dans în Târgu Frumos. "Mesageri împotriva discriminării" reprezintă o iniţiativă de follow-up a proiectului "Dansez cu implicare" într-un format total nou realizat împreună cu partenerii noştri din Asociaţia Gipsy Eye (contractorii proiectului). În Târgu Frumos, 7% din populaţie este formată din rromi, iar 9% din lipoveni ruşi, aşadar aspectul multiculturalităţii merită "exploatat". Proiectul va consta în 2 etape: Cursuri de dans în Târgu Frumos în perioada 8 martie-31 mai 2010. La aceste cursuri vor putea participa 40 de tineri, împărţiţi în 4 grupe. Coregrafii sunt trupa Gipsy Eye din asociaţia cu acelaşi nume. Despre ei puteţi citi mai multe aici . Tabără de dans intensiv combinată cu educaţie non-formală, de 7 zile, în perioada 12-19 iunie (locaţia o veţi afla la momentul potrivit!). La tabără vor participa 21 dintre cei 40 de tineri care au urmat cursurile de dans, ce vor fi selectaţi după nişte cr