Info "Dansez cu IMPLICARE"

În urmă cu ceva zile am anunţat fericiţi finanţarea unui proiect (cu 7780 euro) prin programul comunitar (şi european) Tineret în Acţiune. Astfel Asociaţia ASIRYS va putea pune în practică proiectul "Dansez cu IMPLICARE". Pentru că mulţi tineri au solicitat informaţii despre acest proiect am hotârât să postăm mai repede rezumatul proiectului.

În următoarele săptămâni vom semna contractul cu ANPCDEFP, urmând ca pe 1 iulie să lansăm oficial proiectul. ... Aşadar...

Proiectul „Dansez cu IMPLICARE” este un proiect de tineret, care îşi propune să valorifice abilităţile şi competenţele tinerilor şi să participe la dezvoltarea fizică şi personală a acestora. Proiectul durează 4 luni, iar una din activităţile principale este o tabără derulată în perioada 31 iulie - 7 august 2009, într-o zonă montană, unde 30 de tineri, împărţiţi în 5 echipe, vor concepe câte un dans pentru a îndeplini un obiectiv util comunităţii. Tema principală este educaţia prin dans şi activităţi în aer liber, iar temele complementare sunt: lupta împotriva consumului de alcool, includerea tinerilor cu posibilităţi reduse, îmbunătăţirea mediului de viaţă, mediul înconjurător şi susţinerea bătrânilor. În perioada 10 august – 30 august 2009, tinerii participanţi la tabără vor pune în practică în Târgu Frumos, coregrafiile şi planurile dezvoltate în tabără. Astfel, prin proiectele întreprinse de ei vor trebui să lupte împotriva consumului de alcool, vor trebui să fie solidari şi toleranţi cu persoanele cu dizabilităţi, vor amenaja un spaţiu de joacă pentru copii, vor participa la o campanie pentru un oraş mai curat şi vor încerca să convingă persoanele de vârsta a 3-a să fie active social. Proiectul se va încheia cu un ultim dans: „Povestea coregrafică a succesului”. Acest dans va fi o combinaţie între cele 5 coregrafii şi va fi o formă inedită de diseminare a rezultatelor proiectului. Metodele utilizate vor ţine de educaţia non-formală, tinerii vor planifica, vor dansa, vor lucra în echipe, vor experimenta, se vor juca şi vor încerca să îndeplinească obiective folosindu-se de creativitate.

Cam asta va fi! Aşteptăm opiniilor/întrebările voastre pe blog şi mail (id yahoo: supertineri) şi vă invităm să fiţi parte din proiect!

Comentarii

Anonim a spus…
cn vor fi acele 30 de persoane ? ;))
ASiRYS a spus…
Vor fi 8 coregrafi, selectaţi la nivel regional, 2 tineri selectaţi din mediul rural limitrof şi/sau oraşul Hârlău, iar restul vor fi tineri din Tg. Frumos, selectaţi pe criterii obiective. Adică oricine va dori va avea şansa să fie printre cei 30. De asemenea, cele 5 proiecte ulterioare taberei vor chema la implicare toţi tinerii din Tg Frumos, prin urmare nu presupun o limită în ceea ce priveşte numărul de participanţi.
Miha a spus…
Tocmai am sters un comentariu care nu poate fi numit astfel pentru ca denota lipsa caracter si lipsa de ocupatie. Probabil a fost postat de un frustrat, cocalar de cartier care se vrea "baietas smecher", dar care de fapt barfeste, injura, scuipa, etc., incercand disperat sa demonstreze ca e important.

N-o sa te iau in seama si te invit sa nu mai vizitezi acest blog daca nu-ti place (da-mi si un ignore din lista daca cumva te afli pe acolo!). Esti liber sa te ingropi in ignoranta...

Proiectele si acest blog se adreseaza tinerilor care vor mai mult de la viata, care vor sa faca ceva pentru societatea in care traiesc si care au un caracter sanatos!

Postări populare de pe acest blog

Cum se formulează un obiectiv SMART?

Tîrgu Frumos - cele mai importante obiective turistice

Turism în Paşcani