Prima şedinţă online ASIRYS

SUPER TINERI e o asociaţie care s-a dezvoltat în Tîrgu Frumos şi s-a extins din 2012, în Paşcani. De asemenea, destul de des, organizăm activităţi în Iaşi, iar de ceva vreme avem voluntari din alte oraşe, precum Bucureşti, Tîrgu Neamţ, Cluj etc. În urma campaniei noastre de recrutare pentru 2013, 20 de tineri din diverse colţuri ale ţării şi-au exprimat interesul de a deveni SUPER TINERI. În acest context, e dificil să ne vedem cu toţii, aşa că vom valoriza blogul pentru o primă şedinţă online. Dacă va funcţiona sau nu, depinde doar de noi, voluntarii. 

Şedinţa online va avea loc duminică, 10.02.2013, la ora 12.00 şi va ţine cel mult 2 ore. Subiectele de discuţie sunt:

1. Ghidul voluntarului: opinii, sugestii, feedback... 

2. Organizarea zilei de 26 februarie 2013, când vom sărbători 4 ani de activitate. Evenimentul va avea loc cel mai probabil pe data de 24 februarie 2013, la noul sediu ASIRYS din Tîrgu Frumos. Sunt 2 direcţii de discuţie în privinţa acestui subiect:

  • Exprimarea de idei concrete despre cum să fie petrecerea de aniversare a organizaţiei.
  • Pentru cei care sunt de departe şi nu au cum să participe, ce propuneri aveţi pentru a sărbători altfel, online poate. Creativitatea va fi apreciată!

3. Cine îşi doreşte să participe la schimbul de tineri Create your team (http://asirys.blogspot.ro/2013/02/create-your-team-youth-exchange.html) sau la alte 2 proiecte în Turcia (http://asirys.blogspot.ro/2013/02/schimburi-tineri-turcia-asirys.html)

4. Proiectul "Raise your voice" e un proiect ce îşi propune dezvoltarea persoanală a 40 de tineri din mai multe comunităţi, cu accent pe public speaking. E un proiect pe care nu am reuşit să-l depunem pe 1 februarie, dar urmează să-l pregătim pentru următorul termen. Legat de acest proiect, dorim să începem să-l implementăm chiar şi fără finanţare, în sensul în care să recrutăm câte 20 de tineri din fiecare comunitate participantă, să realizăm câteva întâlniri şi de ce nu, câteva activităţi sau traininguri pe public speaking. În acest fel vom vedea şi cine vor fi membrii echipei de proiect pentru proiectul care îl vom depune spre finanţare în luna mai. Cine doreşte să se implice în acest proiect şi ce activităţi îşi doreşte să realizeze în cadrul proiectului? Activităţile de informare pentru acest proiect vor începe de săptămâna viitoare. Puteţi propune activităţi noi pentru acest proiect. 

5. Open-space: ce idei de proiecte, activităţi, acţiuni, campanii aveţi pentru anul 2013? În acest punct, puteţi să vă exprimaţi în orice domeniu!

Pentru a contribui la şedinţa online, va trebui să postaţi comentarii la acest articol. Vă rugăm să vă folosiţi prenumele, eventual fotografia cu un nickname, pentru a şti cine a fost prezent! Sunt unii dintre voluntari care deja au anunţat că nu pot fi prezenţi la ora stabilită din motive obiective, prin urmare pot posta comentariile înainte de şedinţă. Cât va fi posibil, vă rugăm să fiţi interactivi, în sensul în care să postaţi comentarii oricând aveţi o completare la ceea ce au spus colegii sau oricând aveţi o idee legată de un subiect dezbătut.  

Comentarii

ASiRYS a spus…
Aici este linkul unde puteţi consulta activităţile proiectului Raise your Voice! http://asirys.blogspot.ro/2013/02/raise-your-voice-proiect-public.html
ASiRYS a spus…
Legat de proiectul Raise your Voice, aş vrea să-i întreb, în special pe cei din Paşcani (şi Iaşi) dacă putem obţine un spaţiu unde să desfăşurăm întâlnirile cu tinerii. De asemenea va fi nevoie să realizăm o campanie de informare în şcoli, astfel că întrebarea care vine e cine doreşte să se implice direct în campania de informare?
Unknown a spus…
Să răspund mai întâi întrebării tale,Mihaela, eu m-aș putea implica în campania de informare, aș putea să-i mobilizez pe cei din școala mea, însă ar fi indicat și foarte util să avem niște materiale pe baza cărora să pot prezenta proiectul, poate un ppt. În liceul meu aș putea face asta fără probleme, dar m-aș putea implica în campania de informare și pentru alte școli, însă în niciun caz nu aș vrea să merg singură, pentru că nici nu-i cunosc pe elevii celorlalte școli și nici nu știu exact despre ce e proiectul. În orice caz, ideal ar fi să meargă unul din liderii proiectului de fiecare dată pentru că ei au venit cu ideile și au formată deja o imagine asupra activităților și etc.
M a spus…
Pentru început cred că e bine să ne concentrăm pe liceul tău Bianca. Poate să te ajute Alexandra, pentru că ea e în proiect. Legat de materialele de informare, pot pune la dispoziţie câteva ppt.uri de-ale asociaţiei şi le adaptăm pentru proiectul Raise your voice. Activităţile deja sunt destul de clar menţionate la articolul pe care l-am publicat.

Acum credeţi că ar dori şcoala ta să fie partener în acest proiect? De asemenea, Casa de Cultură din Paşcani? Pot să ne ofere o sală în weekend sau seara pentru întâlniri?

În Tîrgu Frumos lucrurile sunt mai simple pentru că deja avem spaţiul şi ne putem vedea oricând fără probleme şi asta prin intermediul unui parteneriat cu o şcoală. Cred că şi în Paşcani ar funcţiona ideea... la fel şi în Iaşi.

O altă întrebare e când am putea să realizăm informarea în liceul tău? E okay săptămâna viitoare?
Unknown a spus…
Eu sunt foarte entuziasmată de evenimentul de pe 24 februarie! Mi se pare super, și mi-ar plăcea să fie ceva inedit. Nici nu m-aș gândi să nu fie prezenți toți, fie că sunt din Pașcani sau alte zone. Eu una,voi face tot posibilul să ajung! Nu știu cum a fost în ceilalți ani , însă nu văd evenimentul ăsta ca pe o petrecere, unde putem dansa și atât. Mi-ar plăcea să fie un dress code, formal să zicem, băieții la costum și fetele cu rochii, să ne simțim ca la o gala. Să putem asculta o muzică bună(nu de club) și să fie prezentate pe scurt toate proiectele care s-au desfășurat în anul precedent. Ar fi de asemeni drăguț să avem un fotograf anume pentru eveniment, poate Bogdan, dacă nu, pot vorbi eu cu cineva să vină. Știu că de obicei faci tu pozele, Mihaela, dar ar fi bine să nu mai ai și asta pe cap atunci. Momentan cam asta aveam de spus, dar discutăm mai multe în cadrul ședinței.
Unknown a spus…
O să merg să vorbesc cu doamna director să văd dacă este dispusă să încheie un parteneriat cu noi la proiectul ăsta, dar să-mi spui exact în ce constă un asemenea parteneriat ca să îi pot transmite la rândul meu. Aș putea să-i spun eu în mare, dar cred că ar fi bine să vii să-i prezinți și tu cât de cât despre ce e vorba. Chiar dacă mă știe ca fiind foarte implicată și dedicată în ceea ce fac, ar fi mult mai oficială toată treaba dacă vii și tu în calitate de lider al OG-ului și al proiectului. Și voi vorbi și cu doamna director de la Casa de Cultură, însă va trebui să-i spun cât de dese vor fi întâlnirile astea și de când vor începe măcar, dacă nu e posibil să-i spun exact zilele în care se vor desfășura.
Unknown a spus…
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Alexandra Muscalu a spus…
În legătură cu proiectul Raise your voice,e super că putem deja să începem cu promovarea.Cu siguranță o să mă ocup de informare cu ajutorul Biancăi în școală și unde mai este nevoie.Sunt de părere și eu că e bine să vii tu Miha să vorbești mai multe cu doamna director pentru că așa inspiră mai multă încredere și e totul mai oficial.Cu sala de întâlniri este mai greu,sper să primim un feed-back pozitiv de la doamnă director de la Casa de Cultură.Iar în legătură cu întâlnirea de pe 24 sună foarte,foarte bine ideea Biancăi.Cel puțin mie mi-ar plăcea enorm să particip la o petrecere care să fie cu un aer mai elegant,cu muzică bună și discuții pe măsură.
Alexandra Muscalu a spus…
Ca un posibil material de informare pentru proiect mă gândeam să facem un afiș poate și să îl aplicăm în școală iar a doua chestiune ar fi ca la următoarea ședință pe care Bianca o ține cu șefii de clasă să le spună despre proiectul nostru,cum se pot înscrie,în ce constă iar ei la rândul lor să le spună colegilor.Are un impact mult mai mare decât dacă ei văd ceva pe blog sau facebook,așa pot pune și întrebări legat de proiect și puterea de convingere este mai mare.
M a spus…
Ok, atunci pot să vin şi eu să vorbesc cu dna. director, mai ales când vom semna acordul de parteneriat. Totuşi cred că e bine să mergeţi voi înainte, să-i povestiţi despre proiect, până la urmă e iniţiat de voi, elevii şcolii, în cadrul ASIRYS, împreună cu alţi voluntari. Din câte ştiu eu, astfel de iniţiative sunt foarte apreciate, aşa că nu are rost să vă faceţi griji! Vorbiţi cu ea săptămâna care vine, eventual puteţi să listaţi o pagină cu activităţile proiectului, menţionate pe blog, şi fixaţi o întâlnire, când aş putea să vin să semnăm acordul de parteneriat (nu miercuri sau joi pentru că voi fi la alte evenimente în Iaşi).

Ca şi partener, rolul şcolii ar fi să ne permită să punem afişe, apoi să realizăm sesiunile de informare cu elevii în cadrul şcolii şi să ne permită accesul la o sală când va fi nevoie. Eventual când va fi şcoala altfel să ne lase să realizăm întâlniri în cadrul şcolii, cu elevii. Numai bine în perioada aia o să ştim şi dacă proiectele noastre pe vară sunt aprobate.

Din Paşcani avem nevoie de 25 de tineri, care să-şi dorească cu adevărat să participe.
Unknown a spus…
În situații de astea se procedează într-un alt mod, Alexandra. Se face o ședință specială pentru prezentarea proiectului la care sunt obligați (teoretic) să vină toți șefii de clasă, pentru că misiune lor este le aducă la cunoștință colegilor lor despre tot ce se discută la ședințe, oportunități, proiecte și altele. De asemeni pot veni și cei care citesc articolul informativ și sunt interesați pentru a primi mai multe informații. Dacă ar fi să prezentăm în cadrul unei ședințe proiectul, nu avem timp, vă asigur. De aceea zic, că ar fi bine să vii, Mihaela, să acordăm astfel importanța necesară proiectului. Oricum, am citit ce ai scris Mihaela și e totul bine, am înțeles ce avem de făcut, o să mergem la doamna director săptămâna asta.
Unknown a spus…
buna tuturor,

eu le iau pe rand, cele 5 puncte mentionate pentru sedinta.

1. cu privire la ghidul voluntarului as avea un feedback. cel mai bine ar fi sa il impartim pe semestre (ceea ce este publicat in acest moment sa fie primul semestru) si sa fie un nou ghid pentru semestrul 2 (cu privire la toate proiectele in care s-au implicat Super Tinerii).

2. Putem sarbatori online, cei care nu pot ajunge pot participa la un video call (poate chiar live de la petrecere) daca exista suport tehnic.

3. din pacate nu pot participa la acest proiect:(

4. Mi-as dori sa fiu una dintre persoanele care tine unul din training -uri pentru proietul Raise your voice. As putea adauga o activitate aici in care cei care participa ar trebui sa sustina o motiune (2-3 minute) cu argumente in fata unui juriu, inainte li se va prezenta ce inseamna o motiune si cum o pot sustine.

la Iasi mai exact ce doriti sa faceti?

5. In cadrul open -space as adauga ca mi-as dori sa particip la un training pe scrierea de proiecte si in acelasi timp mi- as dori sa tin un curs pe tema Leader (ce inseamna sa fii un lider, cum este un lider, ce trebuie sa faca si cand).
Alexandra Muscalu a spus…
Clar că va trebui un intreval mai mare de timp și dacă doamna director va fi de acord,vom putea face și asta și tot ceea ce a enumerat Mihaela.
M a spus…
Legat de evenimentul de aniversare a 4 ani ASIRYS, de acord! Ţinuta e importantă... aici este un articol care prezintă cum ar trebui să fie! Am mai avut un eveniment similar. http://asirys.blogspot.ro/2010/09/cum-ma-imbrac-la-bussines-party.html

Acum poate sunt unii care nu au costum, aşa că e important să ne îmbrăcăm cât mai elegant posibil şi ideea cu fotografii e de asemenea perfectă! Putem face o şedinţă foto cu noi toţi şi cu fiecare în parte... chiar să creionăm fotoreportaje. Vreau să fac o secţiune pe blog care să prezinte toţi voluntarii şi cred că această întâlnire e perfectă.

Sper să ne confirme Bogdan... şi de asemenea, Bianca, dacă poţi aduce şi un nou fotograf, ar fi super! Mai ales că o să avem multe evenimente pe această temă în viitor, poate vrea să devină voluntar.

Acum legat de eveniment în sine, haideţi să stabilim un program. O să schiţez eu unul aici şi vă rog să mă completaţi.

1. Prezentarea proiectelor asociaţiei din ultimul an (30 minute)
2. Prezentările voluntarilor (5 minute/voluntar - de ce s-au implicat, ce îi motivează etc.)
Energizer - şedinţă foto
3. Intervenţiile invitaţilor (membri fondatori, autorităţi publice locale, parteneri)
4. Networking + coffe break - idei de proiecte, colaborări - se va folosi metoda OPEN-SPACE sau cafeneaua publică

Propun să începem la ora 13.00 şi să finalizăm la ora 18.00. Fiecare voluntar va primi o invitaţie pe email, de asemenea vor fi invitaţi şi voluntarii noi.

Înmânarea youth-passurilor pentru voluntarii care au fost în proiectele ASIRYS din perioada 2009-2011

Aştept completările voastre!
M a spus…
Pentru Rodica:

1. Cred că faci referire la portofoliul asociaţiei, pentru că altfel nu ştiu cum am putea aplica recomandările tale pentru ghid. Ghidul e cel care prezintă punctajele şi activităţile prin care puteţi obţine aceste puncte.

2. Îmi place ideea video-callurilor, dar nu cred că vom avea suportul tehnic necesar.

3. Ok.

4. Super! Chiar e bine să avem un astfel de training. O să te punem în lista de traineri. Numai să ne trimiţi mai multe detalii despre training pentru a-l menţiona şi în proiectul pe care îl vom depune.

Vrem ca activităţile pentru acest proiect să aibă loc în 3 localităţi diferite, cu echipe diferite. Aşadar în Iaşi vor avea loc aceleaşi activităţi, asta dacă vom reuşi să facem o echipă care să se ocupe de selecţie, de întâlniri, să găsească un spaţiu etc.

5. O să mai organizez un training pe scriere, cred că în martie. Iar cursul pe leader, e o iniţiativă perfectă. Acum spune-ne doar când vrei să-l faci şi urmează etapele din ghidul voluntarului.
Unknown a spus…
asa...scuze..faceam referire la portofoliu:(...scuze
Alexandra Matache a spus…
Despre organizarea zilei de 26 februarie... Mi se pare o idee interesanta tinuta eleganta, astfel acordam importanta cuvenita evenimentului. Cred ca ar fi frumos ca voluntarii ce stiu sa cante la un instrument sa ofere un mic recital. Ar destinde atmosfera foarte mult.
Inca de cand am completat formularul, mi-am exprimat dorinta de a participa in proiectul "Create your team". Timpul si uneori energia, nu-mi permit sa desfasor activitatile necesare pentru a demonstra ca merit sa reprezint asociatia alaturi de ceilalti in Turcia. Voi incerca in perioada imediat urmatoare. Intentionez sa fac niste interviuri cu doua foste voluntare plecate acum la studii in strainatate si un sondaj de opinii in liceu pe tema Asirys sau un sondaj online ca ar fi mai practic
Vreau sa ma ocup de promovarea proiectului "Raise you voice" in liceul meu. As putea sa vorbesc cu Beatrice Popa (presedintele consiliului) care sa ma ajute sa organizez o intalnire cu sefii de clasa la Sala de festivitati. E dotata cu video-proiector care faciliteaza o prezentare ppt pe scurt a asociatiei si a proiectului. Un afis distribuit prin clase. Ne-ar putea ajuta dna profesoara Sofica Vana, responsabila de catedra activitatilor extrascolare.
De asemenea, as fi interesata sa particip la cursul de care spunea Rodica Ciucanu pe tema Leader. Eu am cochetat cumva cu rolul de lider in redactia revistei liceului meu si... as putea, in acest context, sa imbin experienta de pana acum cu informatii profesioniste. In rest, abia astept sa ne vedem :)
M a spus…
Alexandra, bună idee cu recitalul! Acum ar trebui să vorbesc cu Anca şi mai avem nişte voluntari în Tîrgu Neamţ care ar putea cânta.

Pentru Turcia, oricum avem multe locuri libere şi nu mulţi dintre voluntari vor să participe, aşa că dacă vrei să mergi, sunt locuri.

Bravo! Poţi să începi să promovezi proiectul în săptămâna care vine?
Unknown a spus…
Super, super, ideea cu recitalul! Chiar vroiam și eu să o sugerez însă m-am gândit că va fi oarecum greu să găsim persoane cu aceste talente, mai ales dintre voluntari... Dar poate nu cunosc eu atât de bine situația și avem voluntari care vor putea să ne surprindă.

ps: Asociația ASIRYS ar trebui să dea un check-in pe facebook cu toți cei care sunt prezenți la ședință, deci, „ridicați o mânuță sus”:))
M a spus…
Am o altă provocare pentru voi! După cum observaţi, sunt puţini cei care sunt cu adevărat activi. Pot să-i număr pe degete, din păcate. Care credeţi că sunt motivele şi cum am putea să rezolvăm problema? Ce vă motivează pe voi să fiţi activi?
Unknown a spus…
O întrebare, Mihaela, cum se va face prezentarea voluntarilor? (5 minute/voluntar)Fiecare va vorbi liber, nu?
Unknown a spus…
Nu știu ce să spun că mă motivează să fiu activă, însă am realizat câte oportunități am prin intermediul asociației, și de asemeni sunt mândră să fac parte dintr-o așa super asociație și mă simt responsabilă în sensul bun al cuvântului că am acces la atâtea informații și oportunități. Poate părea fals sau prea formal ceea ce am zis, însă chiar așa e!
Alexandra Muscalu a spus…
Bună idee cu checkin-ul și recitalul și poate ar fi drăguț și karaoke dacă dispunem de echipamentul necesar!În legătură cu voluntarii activi, pe mine una mă motivează faptul că mă dezvoltă din toate punctele de vedere aceste activități și pe lângă asta colaborez cu persoane noi.Sincer,ies din rutina zilnică,fac și altceva în afară de școală,mă ajut pe mine să cresc,să mă maturizez și am o dublă satisfacție când ceea ce facem dă și roade.
Alexandra Muscalu a spus…
Cred că prin faptul că suntem activi,dăm și un altfel de contur comunității din care facem parte...nu știu ceilalți voluntari ce cred,mă bucur că i-am cunoscut,și pe tine Miha care ești total dedicată!
Unknown a spus…
Mie sincer nu mi-ar plăcea să fie karaoke...
Unknown a spus…
Alexandra eu zic ca merita sa te zbati pentru proiectul din Turcia daca ai vazut pozele iti vei da seama cat de frumos este si sa stii ca te vei simti foarte bine cu cei din ASIRYS.
Unknown a spus…
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Unknown a spus…
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Alexandra Muscalu a spus…
De ce nu și karaoke?
M a spus…
Pentru Bianca... prezentarea poate fi aşa cum vă doriţi, liberă, puteţi folosi un ppt.

Într-adevăr bună ideea cu check-inul, deja am pus-o în practică!

Legat de soluţii... cum putem să motivăm tinerii să fie activi, aveţi ceva idei?
Unknown a spus…
Cu referire la cei care stau in Pascani si vor veni in Targu pentru celebrarea de 4 ani al asociatiei . Eu zic ca as putea caza 2,3 participanti care nu vor gasi mijloc de transport.
M a spus…
Nu cred că se va întinde aşa mult, mai ales că vom organiza într-o duminică, iar a doua zi cei mai mulţi vor trebui să meargă la şcoală.

Apropo, credeţi că e mai bine să facem evenimentul sâmbătă sau duminică?
Alexandra Muscalu a spus…
Sâmbătă eu una sunt în altă parte și nu pot ajunge...duminică mi-ar surâde mai bine. Legat de idei cum putem motiva voluntarii nu prea am,adică chestionarul lansat de tine Miha mi s-a părut destul de convingător,nu știu...
Unknown a spus…
Ma gandeam ca ar trebui postata poza celui mai activ participant al lunii si poate ceilalti se vor inversuna si se vor implica mai mult. Stiu ca este o metoda pe care unii o mai folosesc la locul de munca.
Unknown a spus…
Eu zic ca sambata ,dar depinde si de ceilalti cand pot veni, nu ar fi la fel daca nu am fi mai multi.
Unknown a spus…
Mihaela unde pot depune ai mei formularul cu 2%?
Unknown a spus…
De ce nu karaoke? Pentru că mi se pare tipic pentru o petrecere obișnuită, nu se încadrează deloc în viziunea mea pentru evenimentul acesta. La karaoke nu cântă toată lumea care are talentul ăsta și atunci se ajunge să nu iasă foarte bine și drăguț activitatea și dacă va fi așa nu se va plia foarte bine la profilul galei nostre. Karaoke mi se pare mai mult ceva de distracție cu prietenii, nu cu niște oameni veritabili ca noi și cei care vor fi prezenți la eveniment. Părerea mea... Brândușa, sper să fie trenuri, eu una nu pot rămâne pentru că luni încep o activitate îndrăzneață la mine la liceu și trebuie să fiu acolo. Mihaela, mă tot gândesc cum să-i atragem sau cum să le implementăm și altora sentimentele noastre și nu știu...
M a spus…
Da, o idee bună, iar acum cu punctajele o să fie şi mai uşor de stabilit cine e cel mai activ! La finalul lui februarie vom face acest lucru!
M a spus…
Se depun la finanţe în Tîrgu Frumos. Citeşte mai multe detalii la secţiune sprijină de pe blog: http://asirys.blogspot.ro/2010/06/prin-intermediul-prevederii-2-din-codul.html

Nu cred că vom avea timp să facem şi karaoke şi într-adevăr, e bun pentru o petrecere în cadrul schimburilor de tineri pe care le vom avea, într-un alt context.

O să rămână pe duminică, cred că e cel mai bine aşa. Ultimul tren spre Paşcani e la 21.30... şi sunt din oră în oră: www.infofer.ro.

Unknown a spus…
OK iti multumesc.
Alexandra Muscalu a spus…
Bine,vă dau dreptate în legătură cu karaoke! Se pliază mai bine un recital cu evenimentul!
Unknown a spus…
Eu aș vrea duminică să fie evenimentul. Sâmbătă aș avea alte lucruri de făcut. În legătură cu cel mai activ voluntar, putem pune afișe și în școli dacă încheiem parteneriate. De exemplu, la noi la liceu se pune mereu afiș cu cititorul lunii, pe care să fie menționat și un citat preferat al cititorului, astfel ajung și ei mai cunoscuți, dar se face cunoscută și activitatea asta. Cred că ar fi super să facem și noi așa și să scriem câteva date despre voluntar sau un mic testimonial.
M a spus…
Genial! Îmi place şi ideea cu posterul în şcoală!
Unknown a spus…
E o idee grozava sa facem un mic testimonial despre voluntarul cel mai activ.
Unknown a spus…
Ar trebui ca toti voluntarii sa posteze poza si articolul despre voluntarul cel mai activ.
Unknown a spus…
ma refer pe facebook
Unknown a spus…
Mie mi-ar surâde ideea ca fiecare voluntar să scrie un testimonial, nu neapărat despre experiența în ASIRYS, poate să fie și despre așteptările lui în ceea ce privește aSIRYS, sau poate despre un talent al său, o pasiune, etc.
Unknown a spus…
eu am citit converstiile anterioare si imi cer scuze de intarziere, dar s-a prelungit trainingul la care am fost. de altfel ceea ce pot sa spun este ca am intalnit oameni noi, am discutat si exersat, ca sa nu mai spun de jocurile haioase la care am participat.

tinuta business e o idee generala daca se poate respecta pentru petrecere.

ce ma motiveaza pe mine sa fac voluntariat? o sa spun pe scurt: plusul la CV. pe langa faptul ca toti sunteti oameni minunati, ca pot discuta cu voi, ca impartasim aceleasi idei, important cred ca este sa faci ceea ce iti place.
Unknown a spus…
Sau despre cum si-a dezvoltata pasiunea prin ASIRYS.
Alexandra Muscalu a spus…
Și referitor la ce spunea Bianca,putem atașa la testimonial și pozele fiecăruia care se vor face la eveniment...putem avea o rubrică a voluntarilor,cu descrierile lor, așteptări,pasiunietc.
Unknown a spus…
toata lumea are idei...multe interesante si frumoase! ce ar fi sa le concretizam? si sa incepem sa lucram la ele?

cadem de comun acord si implementam cateva idei:)

eu va pot ajuta online, putem face un video call pe skype si sa va ofer suport la scris
Unknown a spus…
Eu nu am cont pe skype...
M a spus…
Rodica, noi deja am pus pe hârtie multe dintre ideile exprimate la ultima întâlnire şi în curând, vor fi fapte!

Cred că depinde de fiecare în parte, de cele mai multe ori am lucrat în echipe foarte mici, de 2, 3 persoane sau chiar individual. Aşadar ideile pe care le-ai propus şi vrei să le pui în practică, depind doar de tine să fie realizate!
Unknown a spus…
Sunt de acord cu tine, Miha, totul depinde de noi, dacă avem o idee trebuie noi s-o punem în aplicare,nu alții...
Larisa Zugravu a spus…
Buna voluntari ASIRYS, eu sunt la o dezbatere acum cu Miha fata in fata, din pacate nu am reusit sa particip la cea online, oricum ideile voastre sunt demne de luat in seama cu atat mai mult cele ale persoanelor care s.au implicat in ceva concret in ASIRYS. Ordinea de zi:
1. Am citit cu atentie ghidul si i-am comunicat Mihaelei ideile mele legate de acest subiect.
2. Programul mi se pare ok, nu sunt intocmai de acord cu tinuta obligatorie si aceasta pentru ca intalnirile ASIRYS sunt in general non-formale si cred ca nu ar trebui sa existe notiunea de obligatoriu, eu ador sa port rochie, port aproape zilnic si voi purta oricum cu placere la eveniment dar nu cred ca ar trebui sa obligam pe cineva. Avem cativa voluntari deosebiti si talentati asadar pentru o cantare vom apela la ei. Vom incerca sa iasa cat mai deosebit.
3. Procesez informatia...
4. Este un proiect ce merita toata atentia si implicarea, sper sa poata fi implementat la nivelul care merita.
5. In luna mai ma focusez pe scrierea a doua proiecte pentru copii cu deficiente unul pe dans si arte si unul pe sport. Cei ce sunt interesati sa ma contacteze pe facebook. O zi frumoasa

Madalina Enea a spus…
Chiar daca nu mai sunt un voluntar activ,m-am gandit sa va spun ce ma motiveaza pe mine sa fac parte din acesta asociatie..
Desi la inceput am descoperit Asirys-ul dintr-o pura curiozitate si intamplare,pe parcurs mi-am dat seama ca totul se intampla cu un motiv si ca trebuie sa acordam o sansa fiecarei oportunitati care ni se iveste.Recunosc ca am fost putin reticenta la inceput,mai ales pentru ca eram o fire mai interiorizata si eram nevoita sa ies din zona mea de confort mai mereu la activitatile asociatiei.
Pe moment nu ma simteam chiar foarte ok(imi faceam fel de fel de ganduri ,,daca nu e o idee buna? daca nici nu ma vor baga in seama?daca o sa ma incurc?''),insa toate intrunirile,activitatile au reprezentat ,, mici iesiri din carapacea mea'' prin care ii descopeream pe cei din jur mult mai bine,aflam numeroase si variate informatii ,insa eu consider ca cel mai important castig este faptul ca m-am putut dezvolta personal,am capatat mai multa incredere in mine,am putea vedea altfel lucrurile,am aflat ca exista o rezolvare la orice problema si am cunoscut oameni minunati.
Aproape dupa fiecare proiect,imi spuneam:,,Gata,asta e ultimul in care ma mai implic!``,insa nu puteam sta deoparte,cand stiam cate lucruri interesante si ce oameni frumosi se aduna la Asirys,asa ca o luam de la inceput,insa nu regret deloc acest lucru.Am lasat vacantele anoste,in care ma relaxam ,,facand nimic'' pe unele din cele mai frumoase momente din adolescenta mea si m-as bucura daca din ce in ce mai multi copii,tineri si-ar propune macar pentru o perioada sa faca parte dintr-o asociatie,caci astfel vor putea sa fie fericiti,vor gasi un alt scop al vietii si ii vor face si pe cei din jur fericiti.

Daca esti un tanar care nu e multumit de cum merg lucrurile in societate si pur si simplu vrei o schimbare,nu o astepta ,ci ia initiativa si implica-te:beneficiile sunt garantate!,,Fii schimbarea pe care vrei sa o vezi in lume!''

Postări populare de pe acest blog

Cum se formulează un obiectiv SMART?

Tîrgu Frumos - cele mai importante obiective turistice

Turism în Paşcani