Business, IT sau limba elfilor? Ce aleg tinerii români să studieze în străinătate?

Ultimii doi ani de liceu sunt marcați de întrebarea „Ce facultate vrei să faci?”, iar ultimul an de facultate este echivalent în mintea studenților cu întrebarea „Ce faci după ce îți dai licența?”. Cifrele ne arată că în ultimii ani tot mai mulți tineri din România au găsit răspuns la cele două întrebări printre opțiunile academice internaționale, iar apoi au ales să facă o facultate din străinătate. Peste 20.000 de tineri merg în fiecare an la târguri specializate pentru a se informa și a avea contact direct cu reprezentanții universităților. Acesta este unul dintre cele mai importante motive care susțin decizia a peste 4500 de români care pleacă anual să studieze în străinătate.

RIUF, Romanian International University Fair, este locul în care tinerii sunt așteptați, pentru al zecelea an consecutiv, să găsească răspunsuri la toate întrebările legate de viitorul lor academic. Fie că vorbim de programe de business și IT sau de programe mai neobișnuite (precum ethical hacking sau filosofia Familiei Simpson), elevii vor afla informații de la reprezentanții celor peste 100 de universități internaționale și de la consilierii educaționali care îi pot ajuta gratuit în procesul de aplicare.

Evenimentul va avea loc pe 20 martie la Iași la Congress Hall Palas, iar participarea se face pe baza înscrierii pe www.riuf.ro.

Business și IT – preferatele românilor care studiază în străinătate

Una dintre cele mai des întâlnite întrebări, atât ale elevilor, cât și ale părinților, face referire la șansele de angajare după absolvire: care sunt cele mai căutate și bine plătite domenii.

Experiența de lucru cu elevii și studenții a Grupului EDUCATIVA, organizatorii târgului de universități RIUF, le-a arătat că cel mai des întâlnit răspuns la întrebarea „Ce facultate vrei să faci?” este „nu știu” și, de cele mai multe ori, alegerile sunt făcute în funcție de trendurile din anul absolvirii sau de alegerile cunoscuților și prietenilor care au acum o carieră de succes. Atât comisiile de recrutare ale universităților din străinătate, cât și consilierii educaționali, îi sfătuiesc pe tineri să își aleagă programul de studiu în funcție de pasiuni și domeniile la care au avut performanțe în activitățile școlare și extrașcolare.

În 2013, 21% dintre absolvenții de liceu care au ales să își îndeplinească visul de a deveni studenți internaționali cu ajutorul consilierilor educaționali EDMUNDO au urmat programe de business, management și finanțe, iar 10% au decis să studieze IT. Nici tineri români iubitori de artă nu au fost puțini, 10% dintre ei alegând să studieze design, 5% arhitectură și 4% arta spectacolului. Printre opțiunile academice alese de românii care au devenit studenți internaționali se mai numără și studiile sociale, inginerie, marketing și advertising, științe medicale, modă, design interior și sport.

Interesat de programe de studiu ieșite din comun?

Artă culinară, Star Trek și religia, filosofia Familiei Simpson sau cum să faci hacking într-o manieră etică – și acestea sunt opțiuni de studiu pentru care tinerii români pot opta.

Cinefilii sau iubitorii de științe exacte ar putea studia știința supereroilor la University of Texas. Nu vor obține diplomă de Superman la finalul cursurilor însă vor înțelege care sunt elementele științifice existente care stau în spatele acțiunilor supereroilor. Mai interesant de atât, tinerii studiază și cum ar putea crea un supererou cu ajutorul dezvoltării noastre științifice actuale.

Iar dacă limbile străine au fost mereu o preocupare a tinerilor, atunci ar putea lua în calcul o nouă opțiune de studiu: limba elfilor poate fi învățată la University of Wisconsin.

Cel mai mare târg internațional de universități are loc în luna martie

La RIUF elevii și studenții au ocazia să identifice cursurile care le răspund cel mai bine pasiunilor și intereselor pe termen lung de la reprezentanții universităților invitate sau de la studenții ambasadori, români care studiază în străinătate. De asemenea, vizitatorii vor avea acces la consiliere gratuită din partea consilierilor educaționali, atât pentru a descoperi care este domeniul de studiu care li se potrivește, cât și pentru a realiza dosarul de admitere la o universitate internațională.

Peste 100 de universități din străinătate vor fi prezente la RIUF în luna martie în București, Cluj-Napoca și Iași pentru a-și prezenta ofertele academice, condițiile de admitere, facilitățile oferite studenților internaționali, posibilitățile de angajare după absolvire și alte aspecte ce țin de viața de student.

Accesul la eveniment și la seminariile și workshopurile din cadrul acestuia se face pe baza înscrierii pe site - www.riuf.ro.

Persoană de contact: Firuța Slevoacă
Funcţia: Coordonator Regional RIUF 2014  
E- mail: firuta.slevoaca@educativa.ro
Telefon: 0758.818.864
EDUCATIVA este un grup de întreprinderi sociale (organizații non-guvernamentale și companii) ce oferă tinerilor români oportunități de dezvoltare personală și profesională printr-o gamă largă de proiecte și servicii educaționale. Principalele proiecte marca EDUCATIVA sunt: RIUF – Romanian International University Fair, cel mai mare târg de universităţi din România; EDMUNDO - serviciul gratuit de consiliere pentru studii în străinătate; UNIVERSALIO – serviciu de consiliere pentru orice universitate din lume în limba engleză, franceză și germană; Reviro – oferă oportunități de carieră interesante și atractive tinerilor români cu experiență academică și/sau profesională în străinătate. 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cum se formulează un obiectiv SMART?

Tîrgu Frumos - cele mai importante obiective turistice

Turism în Paşcani