Invitaţie la Folcloristica, ediţia a IV-a

Dragi prieteni, 

Avem plăcerea să vă invităm la ediţia a IV-a a Festivalului Folcloristica, ce va avea loc în acest an, la Tomeşti, jud. Iaşi, în perioada 15-16 septembrie 2018. Cu sprijinul partenerilor noştri: Asociaţia Youth Alma şi Primăria Tomeşti, vom organiza un festival folcloric altfel, integrând metode de educaţie non-formală, experienţe ale proiectelor Erasmus+ în care suntem implicaţi, vom scoate la rampă talentele locale şi vom descoperi patrimoniul cultural al satelor ieşene. 

Invitaţia se adresează

1.  Meşterilor, adică acelor persoane ce au un talent sau o pasiune în meşterit, de exemplu: împletit, gătit, ţesut, pielărie, pictat, gătit etc., dispuşi să împărtăşească cu participanţii la festival câteva dintre tainele pasiunilor lor.

2.  Artiştilor - persoane talentate în arte folclorice: dans, cântec, muzică, teatru, tradiţii de iarnă etc.

3. Şcolilor şi elevilor ce doresc să se implice în proiecte Erasmus+ şi să-şi prezinte talentele şi resursele. 

4. Primăriilor din judeţul Iaşi, ce doresc să-şi promoveze comunitatea, obiceiurile, datinile, tradiţiile, resursele locale, şi să câştige premiul de cel mai frumos şi tradiţional sat 2018-2019.   

5. Voluntarilor, celor care doresc să se implice în organizarea evenimentului. Avem nevoie de voluntari, în special pe partea foto-video, logistică şi facilitare.  

6. Organizaţiilor ce doresc să-şi prezinte activitatea, să împărtăşească bune-practici şi să dezvolte parteneriate în comunităţile implicate.

Participarea la eveniment este gratuită. Tema evenimentului este: inima satului. Locaţia evenimentului este Amfiteatrul de Vară Tomeşti, situat în spatele Sălii Sporturilor.

Pentru a vă înscrie, completaţi acest formular: www.formular.asirys
Dacă aveţi întrebări, scrieţi-ne un email pe adresa folcloristica@gmail.com sau direct la eveniment: www.Festivalul.Folcloristica

Programul evenimentului este:

Sâmbătă - 15 septembrie 2018

12:00 – 16:00: Conferinţă: Erasmus în sat!
Proiecte Erasmus+ destinate mediului rural, exemple de bună practică: Muzeul Experienţial din Băiceni „Rroma HeArt”, identificarea nevoilor de dezvoltare a satelor şi organizaţiilor mici, planificare proiecte în parteneriat.

 
16:00: Deschidere Folcloristica Ediţia a IV-a


16:30 – 20:00:
Program artistic: artiştii din comunitatea locală şi din alte sate şi oraşe vor urca pe scenă!
Ateliere: şezătoare, prezentări de meşteşuguri desfăşurate de artizani, meşteri şi producători locali
Jocuri, concursuri şi activităţi nonformale: teatru labirint, cel mai brav flăcău, dansul cu mătura, ţară-ţară vrem ostaşi. Organizaţiile sunt invitate să propună propriile ateliere şi activităţi.
Târg de meşteri şi producători locali

 
22:00 – 00:00: Petrecere folclorică 


Duminică - 16 septembrie 2018

12:00 – 13:00: Înscrierea satelor pentru Parada Satelor 

13:00-14:00: Parada Satelor – convoi oficial cu delegaţii săteşti şi comunale, prezentând tradiţiile şi porturile populare specifice, pe principalele străzi din Tomeşti 


14:00 – 17:00: Prezentarea Satelor. Fiecare delegaţie va prezenta pe scenă inima satului/comunei din care provin, printr-un dans, un cântec şi un produs specifice comunei/satului reprezentat. Un juriu va decide în funcţie de câteva criterii bine definite (prezenţă scenică, autenticitate etc.), care este cel mai frumos sat 2018-2019. 


17:00: Anunţarea câştigătorilor, premiere, închidere eveniment. 

Primele 3 ediţii ale festvalului au fost câştigate de Ruginoasa. Premiile pentru comunitarea care va câştiga titlul de "cel mai frumos şi tradiţional sat" sunt:
- 5 locuri pentru 5 tineri din sat/comună (16-30 de ani), într-un schimb de experienţă în Slovenia.
- Asociaţia Super Tineri (ASIRYS) va organiza un proiect internaţional în comunitatea câştigătoare. 


 
Cazarea şi transportul nu sunt asigurate de organizatori. În cazul în care un grup doreşte să rămână peste noapte, dispunem de 20 de locuri de cazare la cort. Se va asigura cel puţin o gustare pentru toţi cei implicaţi direct în activităţi. De asemenea, toţi participanţii vor primi diplome de participare, iar profesorii, adeverinţe de voluntariat.

Niciun comentariu