Voluntar în Polonia: Cosmina Butnariuc - luna I

A venit momentul să scriu primul meu raport ca voluntar ESC, un pas pe care nu l-am anticipat, dar iată că a sosit. Încă procesez faptul că am ajuns într-un oraș cu ieșire la Marea Baltică (Gdynia), iar acum lucrez ca voluntar într-o bibliotecă. Mai mult sau mai puțin intenționat, acest raport are o notă destul de personală, un fel de reflecție asupra a ceea ce simt în momentul de față. Am ales să scriu așa pentru că mă aflu într-un moment în care mă descopăr prin voluntariat, dar și din prisma faptului că, de cele mai multe ori, neglijez acest aspect, conturând doar partea profesională a vieții mele; acum plec dintr-un punct în care nu eram bine din punct de vedere personal, într-un proces de transformare. 

Spre surprinderea mea, după 38 de ore călătorind, două schimburi de autobuze, doar 6 ore dormite și 10€ pierduți în contul unui domn austriac (asta este cu totul altă poveste), am ajuns la destinație cu un nivel neașteptat de energie. Trebuie să recunosc că am plecat din țară cu timiditate și o doză considerabilă de nesiguranță, dar pot spune că am ajuns în locul potrivit. Venind după șapte luni într-un proiect care a fost, în esență, despre oameni și alături de oameni, 3 ani de facultate, și o perioadă întunecată a vieții mele, îmi este greu să îmi imaginez un context mai potrivit decât cel în care mă aflu acum, într-o bibliotecă înconjurată de cărți. Ne știind ce să fac și având în vedere aceasta unica oportunitate, am dat o șansă unui singur proiect și unei singure ocazii în care am luat în considerare ideea de a pleca pentru un an într- o țară străină fără a avea un scop academic. 

Încă de la sosire am realizat că am ales bine pentru că am exact cadrul de care aveam nevoie: șansa de a explora și de a mă descoperi pe mine însămi, tocmai prin libertatea pe care o am, din lipsa de responsabilitate față de altcineva decât propria persoană, cu atât mai mult prin prisma faptului că vin dintr-un proiect care a reprezentat cu totul altceva. Timp de șapte luni am locuit alături de aproximativ cincisprezece persoane, în calitate de mentor și nu numai, într-un context plin de interacțiuni umane intense: în școli, la expoziții, în diverse caravane. Trăiam și lucram în același spațiu, totul era trăit la comun, într-un ritm intens și uneori epuizant. 

Acum mă aflu într-un cadru complet diferit: într-un loc în care nu cunosc pe nimeni și nimeni nu mă cunoaște. Paradoxal, tocmai acest lucru îmi oferă o formă de liniște. Am responsabilitatea, dar și libertatea, de a-mi crea propria experiență, în ritmul meu și în felul în care mi se potrivește. Este un gând surprinzător de relaxant, care îmi dă curaj să explorez mai mult și să mă reconectez cu mine însămi. Pe lângă toate acestea, am ocazia să învăț cum funcționează o bibliotecă publică, având colegi de lucru extrem de drăguți, care încearcă să mă integreze, dar care îmi oferă și oportunitatea de a mă implica activ, cu pași mici, fără presiune. 

Am descoperit câțiva autori români în bibliotecă, ceea ce a fost foarte plăcut. Nu am venit cu ideea de a căuta autori români traduși în limba polonă, dar, în momentul în care am văzut numele unui autor român pe o carte, a început ca o provocare pentru mine să descopăr toți autorii din biblioteca în care lucrez. M-am bucurat când am descoperit o carte pe care am citit-o înainte și care a avut un impact asupra mea: Tatiana Țîbuleac; Vara în care mama a avut ochii verzi. 

 Per total mă bucur de ceea ce fac și mă gândesc că pentru viitor, îmi doresc să învăț să îmi exprim mai des și mai clar sentimentele și nevoile, fără teama de a fi judecată. Vreau să experimentez cât mai mult, să călătoresc și să ies din zona de confort, să mă întorc la pasiunile mele, încercând lucruri pe care, de obicei, îmi este frică să le fac.

Articol scris de Cosmina Butnariuc, care participă la un stagiu de voluntariat de un an, în Polonia, în cadrul Corpului European de Solidaritate, un program finanțat de Uniunea Europeană.