Asociația SUPER TINERI (ASIRYS)

Viaţa se măsoară în „de câte ori te ridici” şi nu „de câte ori cazi”. De o fineţe şi o căldură sufletească demne de admirat, domnul profesor Claudiu Popa, profesor la Şcoala „Garabet Ibrăileanu”, a acceptat amabil propunerea de a răspunde la întrebările de mai jos. Şi la momentul stabilit pentru interviu, mă întâmpină zâmbind în uşa cabinetului: „Te aşteptam!”. În pofida timpului limitat, dumnealui, vădit emoţionat, a ascultat cu atenţie fiecare întrebare şi mi-a răspuns, pe îndelete, cu toată sinceritatea care îl caracterizează. Deşi am avut onoarea de a-l avea ca profesor de istorie timp de 4 ani, m-a surprins încă o dată cu spiritul liber şi tânăr de care dă dovadă, dar mai ales cu principiile sănătoase de viaţă care l-au condus spre reuşita de a fi un SUPEROm. Alexandra Matache : Până nu demult vă puneam întrebări ca elevă la ora de istorie. Lucrurile s-au schimbat şi acum am venit la dvs. să-mi oferiţi un întreg interviu. Cum vă simţiţi în această postură de intervievat c

Precum spunea unul dintre cititorii acestui portal (Căpcăunul, mulţumim, domnule!), indiferent de anomaliile existente “domnii şi doamnele Trandafir” vor continua să inspire încredere şi siguranţă, să antreneze setea pentru studiu, pentru frumos. Sunt dascălii care îşi fac datoria şi, chiar, mai mult de atât, se dăruiesc cu totul activităţii pe care o desfăşoară zilnic, la catedră, mai mult voluntar, decât plătiţi. Lăsându-şi problemele chiar în pragul şcolii pentru a-i aştepta cuminţi până la finalul orelor, zâmbesc îngăduitor indiferent de situaţie; conştientizează că seriozitatea şi profesionalismul lor (cu tot respectul,... dumnealor) îşi lasă amprenta peste caracterul elevilor de azi, ceea ce se va reflecta în conduita adulţilor de mâine. Astfel de profesori transformă orice oră, chiar şi de matematică, chimie etc. într-o poveste. Sunt oamenii care spun poveşti, deşi învăţăturile lor sunt reale şi realiste, departe de ficţiune, imaginaţie. Motivează această manieră astfel &qu

De un calm absolut contagios, un chip zâmbitor şi o răbdare plină de bunăvoinţă... dispusă să dezvăluie din amintirile şi bucuriile proprii parcă neîmpărţite cu nimeni până atunci. Succintă şi clară în idei, dă de înţeles că ştie perfect ceea ce vrea, că şi-a ales drumul, deja îl parcurge entuziasmată... lăsându-şi, totodată, fotografiile să vorbească despre sine. Aşa am cunoscut-o eu pe Irina Creţu, o viitoare absolventă a Liceului „Ion Neculce” – Tîrgu Frumos, o visătoare realistă care promite să devină mai mult decât un item pe lista personalităţilor din oraşul nostru... „După fiecare şedinţă foto sunt un om nou...” Alexandra :   Pentru unii târgoveţi dornici de distracţie şi mult zgomot, oraşul nostru este banal şi plictisitor. Pentru cei boemi, Tîrgu Frumos este oază de linişte şi siguranţă în sânul căreia au crescut şi s-au format. Pentru alţii e un „sat cu blocuri”. Pentru tine, Irina, cum este Tîrgu Frumos? Irina:   Eu sunt genul de persoană care se plictiseşte foarte

Continui şi eu şirul pasiunilor consemnate aici amintind de propria mea pasiune... cărţile. Tocmai am terminat „Zahei Orbul” de Voiculescu, o carte fascinantă faţă de care... mă plec. Mă simt din nou, ca de fiecare dată, ca un butoi plin cu apă de ploaie cu care bunica, la ţară, spăla rufele pe vremuri, înainte să apară şi pe la ea maşina de spălat cu „Ariel”, „Tide” şi altele. Mă simt ca un butoi plin, umplut de o ploaie torenţială, de vară... de parcă aş mai fi trăit încă o viaţă în cele câteva ore în care m-am pierdut lecturii. Iar dacă se simte o undă de amărăciune în ceea ce spun şi fac, este amărăciunea, frustrarea lui Zahei, orbul... care a căutat îndelung să-şi găsească vederile. A colindat pe la biserici, vraci, vrăjitoare, la crâşme infame. Dacă mă veţi întreba dacă le-a găsit, nu voi şti să vă răspund. Probabil că nu! Cert e că l-am lăsat îngenunchiat în faţa altarului, într-o biserică veche şi părăsită, poate şi de Însuşi Dumnezeu, cu binefăcătorul lui paralitic şi mort de

Țin în mod deosebit să vă avertizez că rândurile ce urmează fac parte din categoria pe care eu o numesc “soft”, ceva în genul Magic Fm cu Soft Music. Totul va fi soul precum versurile ce răsună de la Magic Fm. Dulceag pentru cei hiperalergici la sensibilitate.(Să nu-mi reproșați ca nu v-am zis!). Prima mea amintire despre Asirys este un afiș cu mesaj îndrăzneț… deranjant de inoportun pentru contextul orașului nostru. ”Sedentarii sunt nașpa!” Sloganul primului proiect Asirys, ”Learn to get involved!”. Prima  mea  reacție a fost de irascibilitate. Eram vizibil enervată că un grup de necunoscuți  îmi tulbură dulcea mea lene și indisponibilitate de a face sport. Mi-a stârnit, totodată, curiozitatea şi m-am gândit să aplic. (”Bravo! Un prim pas spre schimbare!” ar spune Mihaela) Neșansa făcea ca afișul de recrutare să-mi cadă sub ochi (Mdea! Cum și-o fi permis!) la câteva zile după termenul limită al aplicării. Și cum  distanța face ca strugurii să fie acri, mi-am șters defintiv, din m