O experienţă de neuitat!

Cea mai frumoasă experiență a mea dintr-un proiect internațional a avut ca actriţe în rol principal pe: Alexandra, Cornelia, Nina și subsemnata, bineînțeles. Zilele petrecute în Anglia au trecut incredibil de repede, însă am rămas cu o mulțime de lucruri învățate legate de problemele ce pot apărea în momentul implementării unui proiect european și modalitățile de prevenire ale acestora, am dobândit abilități referitoare la acordarea primului ajutor și mi-am făcut prieteni din diferite părți ale Europei.

Fiind vorba despre un “Training Course” am avut incluse în program și diferite activități practice, ce păreau inițial destul de obișnuite, până când acestea s-au concretizat în vizitarea dealurilor Malvern, ce au stat la baza inspirației pentru filmul” Stăpânul inelelor” și din care izvorăște și o apă minerală, ce este preferata reginei Elisabeta, dar şi petrecerea unei după-amiezi la un centru YMCA (centru de adăpost pentru tineri cu diverse probleme).

Ne-am simțit ca niște adevărate eroine când am ajuns în vârful acelor dealuri, cu atât mai mult cu cât priveliștea era incredibil de frumoasă. Am reușit să simțim puțin și din stilul de viață britanic colindând toate magazinele din centru (care nu erau deloc puține), petrecându-ne unele seri din pub în pub, așa cum le stă britanicilor în fire, dar și gustând din diferite preparate tradiționale. În ultima azi am vizitat orașul Oxford și astfel am reușit să fim mai aproape de Harry Potter, dar și de una din cele mai valoroase universități din lume
 După acest proiect nu am rămas doar cu moment memorabile, ci și un buchet de prietenii ce s-au legat fără să îmi dau seama.

Cel mai amuzant, dar și constructiv moment a fost la întoarcere, când dorind să trimitem bagajele către cală, domnișoara de la aeroport ne-a spus că una din genţi depășea greutatea admisă cu 5 kg și trebuie să plătim în plus 70 de euro. Am spus că revin în 5 minute, iar în acest timp ne-am deschis toate gențile și am transferat “surplusul” de 5 kg prin bagajele tuturor. Am trecut cu bine și de aeroport, însă când am ajuns în țară a fost o adevărată provocare să îmi recuperez câte un pantof, o bluză de la toate persoanele, dar am avut parte de un teambuilding ad-hoc, care a reușit să ne unească mai mult.



A fost o experiență de neuitat și nu pot spune decât că aștept cu nerăbdare următorul proiect în care să mă pot implica!

Scris de Mădălina Enea

Niciun comentariu