Festivalul "Aventurile Copilăriei" - 1 iunie 2016

Apel către cadrele didactice şi elevii din Tîrgu Frumos şi satele limitrofe
 
Pe data de 1 iunie 2016, vă invităm să participaţi la Festivalul "Aventurile Copilăriei", organizat în curtea Clubului Copiilor Tîrgu Frumos şi pe strada Voluntari. Festivalul reprezintă o invitaţie către toate cadrele didactice din Tîrgu Frumos şi din satele limitrofe, de a valorifica talentele copiilor, de ziua internaţională a copiilor. Concret, cadrele didactice şi elevii pot propune un atelier artistic, sportiv, hand-made, folcloric ori de orice natură, cu 2 condiţii, să fie destinată copiilor şi să se desfăşoare în cadrul festivalului, în intervalul 10:00 - 18:00. Toţi cei implicaţi în organizare vor primi o adeverinţă de voluntariat la festival. 

Mai multe informaţii despre Festivalul "Aventurile Copilăriei"

Festivalul  "Aventurile Copilăriei" vă propune un program variat, cu activități adresate celor mici și mari, pentru a aduce întreaga familie împreună. În parteneriat cu Clubul Copiilor din Tîrgu Frumos, dar şi cu alte instituţii şi organizaţii, dorim să transformăm curtea clubului şi strada Voluntari în cea mai colorată zonă din Tîrgu Frumos. Va fi o lume a poveştilor, cu personaje fantastice, o lume a viselor colorate, în care fiecare copil îşi va valorifica imaginaţia şi talentele. Activităţile artistice şi sportive au mai mult farmec în aer liber, iar jocurile și atelierele de creaţie, de ştiinţă, vor da tuturor ocazia să se bucure de copilărie. Voluntarii vor fi gata să inventeze jocuri năstruşnice, iar artiştii oraşului îi vor lua prin surprindere pe spectatori. Curtea şi strada vor deveni un început de poveste şi un spaţiu propice pentru a experimenta aventurile copilăriei.

Festivalul se va desfăşura în data de 1 iunie, în intervalul 10:00 - 22:00. Programul draft este:

10:00 - 18:00 - Ateliere artistice, sportive, hand-made, demonstraţii de automodele, desene pe asfalt, poveşti, ateliere şcoli
14:00 - 16:00 - Concurs de frumuseţe pentru căţei
16:00 - 18:00 - Spectacol de muzică, dans şi teatru
18:00 - 20:00 - Bal Mascat 
20:00 - 22:00 - Proiecţii de film

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cum se formulează un obiectiv SMART?

Tîrgu Frumos - cele mai importante obiective turistice

Turism în Paşcani