Voluntar în Polonia: Cosmina Butnariuc - II

Timpul trece atât de repede. Uneori am impresia că zilele se topesc una într-alta și că, fără să- mi dau seama, deja a trecut timpul și trebuie să scriu următorul raport. Încet-încet învăț să-mi pun ordine în gânduri, să mă împac cu unele frici și să privesc altfel situațiile prin care trec. Faptul că am început să merg la terapie a fost unul dintre cele mai bune lucruri pe care le-am făcut pentru mine în ultima perioadă. În general sunt o persoană plină de anxietăți, iar în ultima vreme m-am confruntat cu o mulțime dintre ele, dar pot spune că încerc să le depășesc și să reflectez asupra propriei persoane. 

Recent am experimentat un alt fel de emoții. Majoritatea persoanelor pe care le-am cunoscut când am ajuns în Polonia și-au terminat proiectele și au trebuit să plece. La început am crezut că va fi ușor, pentru că nu e primul meu proiect de voluntariat. Știam de la început că oamenii vin și pleacă, că totul are un început și un sfârșit. Doar că acum a fost diferit. În trecut eu eram cea care spunea „la revedere”. Eram în țara mea, știam exact când începe și când se termină un proiect. Îmi era ușor să închid acel capitol și să merg mai departe. Acum, însă, eu am rămas. Și a fost pentru prima dată când am simțit despărțirea mult mai profundă, am plâns, am râs, am trăit cu acești oameni, cred că din acest motiv s-a simțit greu. 

Toată această experiență m-a făcut să reflectez mai mult la modul în care îmi construiesc relații, și mă simt un om norocos. Mi-am dat seama că uneori e nevoie de foarte puțin timp pentru ca oamenii să devină importanți. În doar câteva luni, săptămâni realizezi că poți crea conexiuni la care nici nu te-ai gândit. Și cred că tocmai asta e frumusețea voluntariatului: faptul că îți aduce aproape oameni din culturi și contexte complet diferite, care pentru o perioadă fac parte din viața ta, dar asta nu înseamnă că în momentul în care pleacă dispar, doar își continuă viața.

Dacă precedentul raport a fost mai dinamic, acum simt că acesta e mai liniștit. Nu am foarte multe de povestit pe partea de activități. Sper ca, în lunile următoare, să devin mai activă și pe partea de workshop. Totuși, nu pot să mă plâng: mă bucur de ceea ce îmi oferă viața, sunt liniștită, citesc, scriu, m-am întors la pasiunile mele, încă mă implic în proiecte de voluntariat pentru Super Tineri – ASIRYS și, per total, sunt împlinită.

Raport scris de Cosmina Butnariuc, care participă la un stagiu de voluntariat de un an, în Polonia, în cadrul Corpului European de Solidaritate, un program finanțat de Uniunea Europeană.