Erasmus + Slovenia: Open Youth Work for Open Society
Ca parte a activității de diseminare a cursului de formare Open Youth Work for Open Society, din Slovenia, finanțat de Uniunea Europeană, prin Programul Erasmus+, organizat în perioada 8-15 iunie 2026, de către Drustvo Kreativne Mladine Murska Sobota, am ales să scriu un articol destinat comunității Super Tineri – ASIRYS, pentru a fi accesibil tinerilor interesați de proiecte europene, educație non-formală și lucrul cu tinerii. Scopul articolului este de a transmite mai departe informațiile și metodele pe care le-am descoperit în timpul trainingului, dar și experiența mea personală.
Am plecat în Slovenia cu autobuzul, într-o călătorie de 26 de ore dus, și 26 de ore întors. Știam că urma să particip la un training despre youth work și educație non-formală. Știam că vom fi participanți din mai multe țări: România, Slovenia, Portugalia, Italia și Croația, și că vom discuta despre lucrul cu tinerii. Primele zile au fost dedicate cunoașterii grupului și construirii unei atmosfere de încredere. Fiind încă la început de drum în acest domeniu, am privit aceste activități ca pe exemple concrete de metode de lucru pe care le-aș putea adapta mai târziu în propriile inițiative.
Pe măsură ce trainingul a continuat, am început să discutăm mai profund despre youth work. Am discutat despre ce înseamnă acest domeniu, cine poate fi youth worker, cum este recunoscut în diferite țările noastre și ce presupune. Unul dintre cele mai importante lucruri pe care le-am înțeles a fost că facilitarea unor ateliere nu înseamnă doar să organizezi o activitate, ci și să fii flexibil.
Trainingul nu s-a desfășurat însă doar într-o sală. Am avut ocazia să vizităm organizații și centre locale și să vedem cum arată munca pentru tineri în comunitatea din Slovenia. Am participat la o discuție despre educație non-formală, incluziune și oportunitățile disponibile pentru tineri. Am discutat despre situația tinerilor rromi, despre abandonul școlar, despre rolul mentorilor și despre felul în care proiectele europene pot contribui la implicarea tinerilor. Pentru mine, această discuție a fost cu atât mai relevantă cu cât vin din România și cunosc realitățile și prejudecățile cu care comunitatea rromă se confruntă și la noi. Am vizitat și un post de radio al comunității rrome, unde câțiva dintre participanți, printre care și eu, am avut ocazia să vorbim despre experiența noastră și să împărtășim proiectul cu comunitatea locală.
Experiența din Slovenia nu s-a încheiat atunci când m-am întors acasă. În cadrul Solidarity Kickstart 2.0, am organizat o activitate de diseminare în care am folosit două dintre metodele care mi-au impactat cel mai mult: European Umbrella și Silent Painting. Puteți vedea ce am realizat aici.
Am început cu European Umbrella, o activitate prin care participanții au explorat într-un mod mai simplu și mai personal ce înseamnă Erasmus+. Informațiile despre Erasmus+ au fost scrise pe biletele colorate, mototolite și puse într-o umbrelă. Participanții extrag biletele prin mici provocări, apoi discută despre informațiile descoperite, precum domeniile programului, bugetul, prioritățile și competențele-cheie. La final, activitatea se încheie cu o scurtă discuție despre ceea ce au învățat. Apoi am trecut la Silent Painting, o activitate care mi-a plăcut tocmai pentru că nu avea nevoie de foarte multe explicații. Participanții au pictat împreună, fără să vorbească, creând un desen de comemorare a victimelor Holocaustului.
Prin această activitate de diseminare, am încercat să nu reproduc pur și simplu ceea ce am făcut în Slovenia, ci să adaptez metodele la grupul cu care lucram și să le transform într-o experiență nouă.
Scris de Cosmina Emanuela Butnariuc























Post a Comment