Film: Into the wild
Un film puțin mediatizat dar care merită adus în atenția fiecăruia dintre noi. Nu găsim în el povestea clasică a unui personaj care după studii, își găsește marea iubire și împreună trec prin nenumărate încercări ca într-un final să se căsătorescă, ci e povestea unui tânăr care după studii, își arde toate bunurile și pleacă în lume fără să lase nici o urmă. După ce timp de 2 ani a colindat tărâmuri necunoscute întâlnind în drumul lui fericire, dezamăgire, iubire, frică , speranță, îl găsim la capătul aventurii sale în mijlocul unei păduri din Alaska dându-și ultima suflare din cauza unei plante otrăvitoare pe care o mâncase. Ceea ce mi-a rămas întipărit în minte a fost faptul că tânărul a plecat din această lume fără regrete și dezamăgiri deoarece de-a lungul celor 2 ani de călătorie și eliberare, a întâlnit în drumul său oameni, fapte, locuri care l-au făcut nespus de fericit. Emoțiile pe care le transmite personajul și povestea, fac ca la sfârșitul vizionării filmului să tragi o concluzie și anume că fericirea vine o dată cu decizia de a te dărui unui lucru sau unui fapt pe care vrei să-l faci și cu răbdarea de a te bucura de fiecare om care apare în viața ta și fiecare lucru care ți se întâmplă.
Scris de Alexandra Muscalu
Scris de Alexandra Muscalu
Post a Comment