Postări

Se afișează postări cu eticheta conferința_Arts_Lab

Follow-up Conferința Non-formală de Promovare și Valorificare a Patrimoniului Cultural - Durău

Imagine
În cadrul proiectului Arts Lab, am solicitat un fond suplimentar pentru a încuraja mai multe organizaţii şi instituţii, în special din mediul rural, din regiunea nord-est să afle despre beneficiile voluntariatului internaţional şi despre oportunităţile oferite de Programul Erasmus Plus. Inițial am dorit să organizăm o singură conferință, însă pandemia ne-a determinat să organizăm 3 evenimente. Prima conferință a avut loc în cadrul Festivalul "Folcloristica", un eveniment ce promovează implicarea tinerilor în protejarea patrimoniul cultural popular, în vara anului 2019. Al doilea eveniment a fost organizat în Târgu Frumos, la final de iulie 2020, iar a treia s-a desfășurat în Durău, în luna septembrie 2020.   În perioada 19-20 septembrie, am organizat în Durău, a treia Conferință Non-formală de Promovare și Valorificare a Patrimoniului Cultural prin Proiecte și Inițiative de Voluntariat în Regiunea Moldova, un eveniment finanțat de Programul Erasmus Plus, cu sprijinul Uniunii

Follow-up Conferința Non-formală de Promovare și Valorificare a Patrimoniului Cultural - Târgu Frumos

Imagine
 În cadrul proiectului Arts Lab, am solicitat un fond suplimentar pentru a încuraja mai multe organizaţii şi instituţii, în special din mediul rural, din regiunea nord-est să afle despre beneficiile voluntariatului internaţional şi despre oportunităţile oferite de Programul Erasmus Plus. Inițial am dorit să organizăm o singură conferință, însă pandemia ne-a determinat să organizăm 3 evenimente. Prima conferință a avut loc în cadrul Festivalul "Folcloristica", un eveniment ce promovează implicarea tinerilor în protejarea patrimoniul cultural popular, în vara anului 2019. Al doilea eveniment a fost organizat în Târgu Frumos, la final de iulie 2020, iar a treia s-a desfășurat în Durău, în luna septembrie 2020. În perioada 24-25 iulie 2020, am organizat a doua Conferință Non-formală de Promovare și Valorificare a Patrimoniului Cultural prin Proiecte și Inițiative de Voluntariat în regiunea Moldova. La eveniment au participat 15 profesori și lucrători de tineret, din 10 școli și o