Asociația SUPER TINERI (ASIRYS)

Păstrat aproape în mod miraculos până la sfârşitul veacului al XX-lea ca veşmânt de sărbătoare şi de ceremonial, costumul popular românesc reprezintă un important mijloc de afirmare a individului în comunitate şi de recunoaştere a identităţii sale culturale. Forma tradiţională a principalelor categorii de piese ce compun ansamblurile de port femeiesc şi bărbătesc, întâlnite astăzi tot mai rar în satele româneşti, dar păstrate cu grijă în muzeele etnografice şi colecţiile de artă populară, conservă elementele definitorii ale structurii arhaice – dacice şi ilire – a cămăşilor, catrinţelor, fotelor, iţarilor, cojoacelor, sumanelor , căciulilor, maramelor şi opincilor purtate generaţii la rând, de moşii şi strămoşii noştri. Privite cu atenţie, ori de câte ori le descoperim în lăzile de zestre ale bunicilor sau în expoziţii, costumele populare reţin atenţia. Pentru cine este familiarizat cu limbajul formelor sale plastico-decorative, costumul popular are capacitatea de a comunica mul

Adevărata “carte de identitate” pentru locuitorii diferitelor zone geografice ale României, costumul popular tradiţional s-a constituit în urma unui îndelungat proces de creaţie . Nenumărate vestigii arheologice, documente istorice, lingvistice şi etnografice atestă continuitatea , de-a lungul veacurilor , a formelor de cultură şi civilizaţie ale românilor şi strămoşilor acestora în spaţiul carpato-danubiano-pontic.  Cele mai vechi mărturii despre costum datează din perioada neolitică şi epoca bronzului . Desenele geometrice de pe corpul unor idoli de lut –Venus de la Craiova şi figurinele descoperite în necropola de la Cârna, Oltenia – au fost interpretate de reputaţi specialişti, precum Al. Tzigara-Samurcaş şi Vladimir Dumitrescu, ca fiind posibile ornamente de pe veşmintele acelor vremuri. Acelaşi lucru se poate spune şi despre figurinele descoperite mai recent, care aparţin culturii Gârla Mare (1600 – 1150 î Ch), jud. Mehedinţi, Oltenia.   Alte mărturii iconografice referito