Asociația SUPER TINERI (ASIRYS)

Păstrat aproape în mod miraculos până la sfârşitul veacului al XX-lea ca veşmânt de sărbătoare şi de ceremonial, costumul popular românesc reprezintă un important mijloc de afirmare a individului în comunitate şi de recunoaştere a identităţii sale culturale. Forma tradiţională a principalelor categorii de piese ce compun ansamblurile de port femeiesc şi bărbătesc, întâlnite astăzi tot mai rar în satele româneşti, dar păstrate cu grijă în muzeele etnografice şi colecţiile de artă populară, conservă elementele definitorii ale structurii arhaice – dacice şi ilire – a cămăşilor, catrinţelor, fotelor, iţarilor, cojoacelor, sumanelor , căciulilor, maramelor şi opincilor purtate generaţii la rând, de moşii şi strămoşii noştri. Privite cu atenţie, ori de câte ori le descoperim în lăzile de zestre ale bunicilor sau în expoziţii, costumele populare reţin atenţia. Pentru cine este familiarizat cu limbajul formelor sale plastico-decorative, costumul popular are capacitatea de a comunica mul

Claca și șezătoarea sunt două forme de cooperare comunitară informală, legate mai mult de calendarul agricol și de ciclurile vieții rurale, care au rădăcini adânci în tradiția populară. 1. Claca constă în participarea colectivă și uneori reciprocă, la efectuarea unor lucrări agricole care trebuie efectuate în timp scurt pentru a nu compromite producția (seceratul cerealelor, culesul strugurilor, porumbului și alte lucrari de sezon), la construcția caselor, la ocazii speciale (nuntă, botez, înmormântare). Claca pentru munci agricole a fost și încă mai constituie pe alocuri un mod de cooperare menit să crească productivitatea muncii , prin suplinirea absenței utilajelor agricole sau a altor mijloace tehnologice, cu concentrarea forței de muncă într-un timp scurt. Claca are însă și o dimensiune mai profundă decât cea economică, o trăsătură importantă a acestor acțiuni comune fiind posibilitatea de socializare . Acest obicei este cunoscut pe întreg cuprinsul țării și prezintă desigur