Asociația SUPER TINERI (ASIRYS)

"Comuna Cătina este una dintre cele mai mici din judeţul Cluj, relativ izolată, dar acest lucru nu îi împiedică pe membrii acestei comunităţi să îşi spună ,,cătineni”- oameni simplii cu respect pentru tradiţie şi credinţă, care îşi văd de treburile zilnice, precum cultivarea pământului şi creşterea animalelor. Facilitarea comunitară , precum şi contactul cu locuitorii era ceva nou pentru mine şi mai târziu am constatat şi pentru ei care nu ştiau foarte clar ce caută tânăra aceea la ei în comunitate (A.S., facilitatorul comunitar). Această încredere a fost diminuată cu timpul pentru că întâlnirile informale pe care le-am avut cu oamenii simpli cât şi cu ,,oamenii de vază” din cadrul comunei (medic, învăţător, preot), au făcut să se înţeleagă că există alternative la dificultăţile cu care se confruntă şi că este deosebit de necesară colaborarea şi mobilizarea în vederea reuşitei unei acţiuni comune. Cu toate că toţi erau conştienţi de probleme, nimeni nu se încumeta să spună ,,

Păstrat aproape în mod miraculos până la sfârşitul veacului al XX-lea ca veşmânt de sărbătoare şi de ceremonial, costumul popular românesc reprezintă un important mijloc de afirmare a individului în comunitate şi de recunoaştere a identităţii sale culturale. Forma tradiţională a principalelor categorii de piese ce compun ansamblurile de port femeiesc şi bărbătesc, întâlnite astăzi tot mai rar în satele româneşti, dar păstrate cu grijă în muzeele etnografice şi colecţiile de artă populară, conservă elementele definitorii ale structurii arhaice – dacice şi ilire – a cămăşilor, catrinţelor, fotelor, iţarilor, cojoacelor, sumanelor , căciulilor, maramelor şi opincilor purtate generaţii la rând, de moşii şi strămoşii noştri. Privite cu atenţie, ori de câte ori le descoperim în lăzile de zestre ale bunicilor sau în expoziţii, costumele populare reţin atenţia. Pentru cine este familiarizat cu limbajul formelor sale plastico-decorative, costumul popular are capacitatea de a comunica mul

Adevărata “carte de identitate” pentru locuitorii diferitelor zone geografice ale României, costumul popular tradiţional s-a constituit în urma unui îndelungat proces de creaţie . Nenumărate vestigii arheologice, documente istorice, lingvistice şi etnografice atestă continuitatea , de-a lungul veacurilor , a formelor de cultură şi civilizaţie ale românilor şi strămoşilor acestora în spaţiul carpato-danubiano-pontic.  Cele mai vechi mărturii despre costum datează din perioada neolitică şi epoca bronzului . Desenele geometrice de pe corpul unor idoli de lut –Venus de la Craiova şi figurinele descoperite în necropola de la Cârna, Oltenia – au fost interpretate de reputaţi specialişti, precum Al. Tzigara-Samurcaş şi Vladimir Dumitrescu, ca fiind posibile ornamente de pe veşmintele acelor vremuri. Acelaşi lucru se poate spune şi despre figurinele descoperite mai recent, care aparţin culturii Gârla Mare (1600 – 1150 î Ch), jud. Mehedinţi, Oltenia.   Alte mărturii iconografice referito

În vara anului 1981, un grup de cetățeni hotărăște să înființeze o aducțiune de apă în satul Micești. Situat în comuna Tureni, județul Cluj. Satul avea o populație de 904 locuitori (la recensământul din 1977), aproape în totalitate români. Ocupația de bază a localnicilor era agricultura și creșterea animalelor și o mare parte dintre aceștia erau salariați în unități industriale din Turda sau Cluj-Napoca. Aproape fiecare gospodărie avea fântână, dar pânza freatică în această zonă este la 16-20m adâncime și nu existau pompe sau hidrofoare pe piață,sau în orice caz, pomparea apei ar fi costat mult. Satul are un potențial hidric bun, cu un curs de apă permanent, Valea Micuș (cu o lungime de 15 km, izvorăște de sub vârful Peana altitudine de 800m se varsă în V. Hașdate, înainte de intrarea în Cheile Turzii) debit bun și cu drenaj adânc (nu seacă niciodată). De asemenea izvorul Șipotul Mare, cu apă potabilă are un debit bun, este izoterm (nu îngheață iarna) și alimentează dintotdeauna jgh

Meseșenii de Sus este un străvechi sat românesc, din comuna Meseșenii de Jos, jud. Sălaj, care în pofida situării în proximitatea municipiului Zalău, are caracteristicile ruralului profund. În anul 2007, primarul comunei și-a propus să ofere condiții mai bune de învățătură și de viață copiilor din sat, aflați în dificultate. În urma discuțiilor din primărie pe baza datelor și anchetelor sociale, s-a născut ideea generoasă a înființării unui centru de zi, în care copiii să-și petreacă orele de după școală în condiții pe care nu le pot avea acasă.   Această idee s-a materializat într-un proiect intitulat “Împreună pentru copii, prin servicii sociale de calitate”, finanțat prin programul PHARE 2006. Astfel în perioada decembrie 2008-noiembrie 2009 s-a reamenajat un vechi local de şcoală din fondurile proiectului și dintr-o contribuție substanțială a primăriei. Săli de clasă moderne sală dotată cu birouri și calculatoare, cu televizor și videoproiector, spații pentru jocuri și socializ

Începând cu anul 1920, pe baza Decretului-Lege Nr. 3138 din 23 iulie 1919 pentru înfiinţarea şi organizarea comitetelor şcolare şi regulamentul pentru organizarea comitetelor şcolare de pe lângă şcolile primare, în comunele rurale și urbane din România, s-au înființat și au funcționat comitete școlare cu personalitate juridică. Acestea erau alese odată la patru ani de adunarea generală, formată din locuitorii cu drept de vor din comuna rurală și aveau în componență reprezentanți ai corpului didactic și autorităților locale, cetățenilor și părinți ai elevilor și foști elevi.   Scopul acestor comitete (art. 2 din regulament) era: - supravegherea conducerii şi bunului mers al şcolii; - asigurarea întreţinerii localului şi a materialului didactic, dotarea şcolii cu cele necesare; - clădirea, completarea şi îmbunătăţirea localurilor anexate şcolii; - contribuția la înfiinţarea grădinilor şi muzeelor şcolare, a atelierelor de lucru; - înfiinţarea şi susţinerea bibliotecilor şcolare şi pop