Să prindă rădăcini!

A mai trecut o zi şi odată cu ea s-a mai realizat un eveniment şi anume renumitele "Lecturi Urbane". Pot spune că a fost un eveniment plăcut, iar în ciuda vremii neprielnice au fost tineri dornici să deschidă şi să răsfoiască o carte, tineri care au dorit să vină şi să ne împărtăşească impresiile şi opiniile legate de această activitate.

Timp de aproximativ o oră şi jumătate, la Flacăra Independenţei, în parc s-au citit celebre romane şi revista "Convorbiri Literare" sub privirea îndelungată a trecătorilor ce ne salutau cu zâmbetul pe buze şi a oamenilor ce lucrau în folosul comunităţii.

În concluzie, a fost un eveniment binevenit şi întâmpinat cu braţele deschise şi care sperăm să devină un exemplu pentru tinerii care încă stau pasivi şi nu s-au decis să participe activ la astfel de activităţi. Am părăsit Esplanada cu speranţa că "Lecturile Urbane" din luna octombrie vor prinde rădăcini adânci în micul nostru orăşel, dar totuşi unic... şi va creşte din an în an făcând astfel roade ce vor fi culese de micii învăţăcei care peste ani se vor transforma în baza societăţii nostre.

... de Adina Chircea

Urmăritori

ASIRYS in Social Media

Ne-au citit....