Asociația SUPER TINERI (ASIRYS)

Între anii 1892-1894 a fost construită în Tîrgu Frumos, pe strada principală Cuza-Vodă, o şcoală cu patru săli de clasă, o sală- atelier, una pentru material didactic, arhivă şi cancelarie, actualmente Corpul A al Liceului Teoretic «Ion Neculce». Clădirea a fost ridicată cu bani proveniţi din veniturile pădurii Stroieşti-Laiu, oferiţi de către Ecaterina Stârcea pentru ridicarea şi iniţierea şcolilor din Tîrgu Frumos. Iniţial, acest edificiu a servit ca Şcoală de Băieţi, iar până la Primul Război Mondial au absolvit cursurile 891 de băieţi.   Această şcoală şi-a continuat activitatea în perioada interbelică, având doar nivel gimnazial. După război, se înfiinţează şi clase de liceu, iar în 1970 existau 17 săli de clasă. Odată cu creşterea populaţiei şcolare, spaţiul de învăţământ se extinde, între 1970-1971 ridicându-se o nouă clădire, lângă care s-au construit căminul şi cantina care puteau primi în jur de 120 de elevi.  Din anul 1976 devine liceu industrial cu profil mecanic, in

Palatul Cantacuzino, proprietate a unor stăpâni puternici din perioada medievală, Cantacuzinii și Roznovenii, unde se presupune că au copilărit cronicarii Miron Costin si Ion Neculce (datorită legăturilor de rudenie cu Iordache Cantacuzino) și posesiune a marelui istoric  Gheorghe Brătianu, ocupă un loc special in inimile pașcănenilor. Palatul Cantacuzino-Roznovanu-Brătianu, după numele celor care l-au administrat, a fost construit între anii 1640-1650 de marele vistiernic Iordache Cantacuzino. După o lungă perioadă în care acesta a fost stăpânitor asupra grandiosului domeniu, pe la 1812, palatul ajunge în posesia lui Iordache Rosetti Roznovanu, iar în secolul următor, trece în posesia familiei Brătianu de la care domeniul a fost expropriat. La început, palatul a fost construit și folosit ca loc de adăpost pentru vânătoare datorită construcției masive din lemn de stejar sau nuc, piatră de granit și alte materiale rezistente. Din construcția inițială nu a mai rămas decât foișorul, res

Factorii favorabili activităţii turismului din oraşul Paşcani sunt: cadrul geografic pe care-l oferă valea Siretului, în acest sector, şi dealurile împădurite din împrejurimi. Obiectivele turistice cu caracter cultural-istoric sunt: casa Iordache Cantacuzino şi Biserica Sf. Mihail şi Gavriil, ridicate în a doua jumătate a sec. al XVII-lea, declarate monumente istorice. Aceste monumente sunt amplasate în parcul oraşului din zona centrală. De mare valoare istorică sunt unele monumente istorice din teritoriile apropiate: Palatul domnitorului Al. I. Cuza de la Ruginoasa, la 17 km est de Paşcani, ridicat în 1811 şi cumpărat de el în 1862, construit în stil neogotic. La Prigorenii Vechi lângă Tg. Frumos se găsesc urmele caselor şi mormântul lui Ion Neculce. Pe drumul dintre Tg. Frumos şi Mirceşti, lângă Băile Strunga, se găseşte castelul de la Miclăuşeni, în stil englezesc cu turnuri gotice şi frumoase decoraţiuni interioare; la Mirceşti, lângă calea ferată, la 30 km sud de Paşcani, te întâm

Pașcani este un municipiu din județul Iași, Moldova, România. Este al doilea centru urban ca mărime din județ, cu o populație de 33.745 locuitori (2011). Este un important nod de cale ferată şi aici s-a născut Mihail Sadoveanu (care descria oraşul ca fiind "locul unde nu s-a întâmplat nimic").  În perimetrul orașului au fost descoperite diferite urme ale unor așezări neolitice, aparținând culturii Cucuteni, secolele 5-3 î.Hr. Prima atestare documentară datează din 8 aprilie 1419, când apare înscrisă într-un hrisov de danie, cu statul de sat. Apare menționat și într-un document de la 2 iulie 1453 emis de domnul Alexăndrel, ca sat pe moșia boierului Oană Pașcă, de la care i se trage și numele. Dar cum este oraşul astăzi? Vi-l prezentăm în fotografiile lui Bogdan Fuior. 

”Își au nu numai cărțile soarta lor, ci și orașele-ca purtătoare de istorie și viață spirituală”. ”Muzeul Municipal Pașcani”, un purtător de istorie la rîndul său,  a rezultat din urma unor numeroase cercetări realizate în zone ca Prisaca, Fântanele, Boşteni, Hârtoape, Dumbrava, Heci, Gura Bădiliţei, Ruginoasa, Topile, Gâşteşti, Tătăruşi, Valea Seacă, Moţca, Sodomeni. Dorința de a reuni într-un singur loc, urmările unui trecut tumultos al strămoșilor noștri, a trezit în locuitorii orașului Pașcani o speranță  că viața culturală și spirituală al acestui mic plai moldovean, nu va fi dată uitării.  În perioada de mult apusă, truda cercetătorilor a scos la iveală din numeroasele zone arheologice menționate mai sus, peste 2000 de obiecte de o valoare inestimabilă, cum ar fi  unelte și arme preistorice, vase din diferite culturi, monede de argint din 1402, fragmente osteologice de mamut provenite de pe valea Siretului, dar și obiecte de patrimoniu care se încadrează în domeniul etnografie

Nu ştiu pentru voi cum e, dar pentru mine casa bunicilor e ca o cutie plină de surprize. De fiecare dată când îi vizitez mă întorc acasă încărcată de daruri, fie ele materiale sau spirituale. Dulapul meu este plin cu haine din cufărul bunicii, dar acelaşi cufăr mi-a îmbogăţit nu doar garderoba, ci şi imaginaţia, cu fel de fel de poveşti şi legende. Un subiect despre care ştim foarte puţin, sau mai bine zis eu ştiam, căci poate unii sunt bine documentaţi, este cel legat de cimitirul evreiesc din Târgu Frumos. Şi pentru că eu am aflat câte ceva de la bunica mea, d-na Elena Muşat, care în prezent se ocupă de acest cimitir, vă voi dezvălui şi vouă câteva dintre “secretele” ei. În fiecare an, în data de 29 iunie, evreii vin la cimitir pentru a se ruga pentru sufletele celor ce nu mai sunt printre noi. În ce constau îndatoririle bunicii mele? Ea trebuie să se ocupe ca buruienile să fie plivite, iarba cosită, pentru ca atunci când comunitatea de evrei va veni la cimitir, acesta să arate cât

Situat într-o regiune de “vie circulaţie”, oraşul Tîrgu Frumos se caracterizează, în primul rând, printr-o structură multietnică. Pe lângă români, aici au locuit sau locuiesc saşi, evrei, armeni, ceangăi, rromi şi, desigur, lipoveni. În trecut, armenii erau mult mai numeroşi, dar astăzi au dispărut aproape în totalitate. După români, ruşii lipoveni reprezintă  comunitatea cea mai numeroasă. Acest articol povesteşte despre cum au ajuns ruşii-lipoveni în Tîrgu Frumos,  relevând în acelaşi timp câteva informaţii din prezent şi fiind dedicat cunoaşterii acestei comunităţi care oferă mai mult decât o notă de diversitate oraşului Tîrgu Frumos. Lipovenii sunt de aceeaşi origine etnică ca şi ruşii, deosebindu-se de aceştia numai prin dogme religioase. Ei au fost prigoniţi din Rusia pentru că nu au îmbrăţişat iniţiativa Patriarhului Moscovei de la jumătatea secolului al XVII-lea, Nikon, de a revizui vechile cărţi bisericeşti – pline de compilări şi traduceri greşite – după modelul cărţilor grec

Călătorul grăbit, care trece prin Târgu Frumos, un orăşel de provincie, banal ca multe altele, nu poate bănui că în urmă cu mai bine de un secol, acest târg nu era cu nimic mai prejos ca importanţă economică şi strategică decât Târgul Ieşilor, Sucevei, sau Vasluiului, iar populaţia sa, un adevărat mozaic etnic, era constituită din români, evrei, ruşi – lipoveni, greci, ţigani. Teritoriul oraşului Târgu Frumos a fost locuit încă din Neolitic, după cum atestă descoperirirle arheologice, dar prima atestare documentară datează încă din Evul Mediu. Locul unde a apărut şi evoluat vatra oraşului nu a fost întâmplător ales ci în cuprinsul unei „porţi naturale” cu largă deschidere spre câmpie, unde circulaţia era pretutindeni activă şi unde se polariza o bogată viaţă economică. Tîrgu Frumos apare în documentele vremii relativ târziu, cu toate că în hrisovul reîmpopulare din 1763 se precizează că „acest târg este (unul) din cele mai vechi oraşe” ale Ţării Moldovei (N. Iorga). Prima