Cum am învăţat eu să mă implic
Continuăm seria de articole! Învaţă să te implici şi vei fi cu adevărat tânăr. Să citim articolul Oanei... "Totul a fost, după părerea mea, o chestiune de noroc. Aş putea să zic că am luat parte la tabăra printr-o pură coincidenţă. Acum mă uit plictisită la multitudinea de ferestre deschise pe desktop, în momentul următor sunt întrebată dacă vreau să merg într-o tabără gratuită. Scepticismul meu nu avea fundament având în vedere persoana care mi-a propus, dar ca orice român care se respectă, am zis da fără să mă intereseze detaliile, deoarece nu credeam că dintre toţi o să mă aleagă drept pe mine. Se pare însă că am fost aleasă şi am luat parte la un training de 3 zile la Muncel. Am fost fericită când am aflat care era scopul acelei tabere. Nu mi-a venit să cred că mi s-a întâmplat ceea ce căutăm de mult. Să mă implic în ceva. Să îmi ocup timpul cu ceva folositor celor din jurul meu. Ce a urmat a fost însă şi mai incitant. Am avut şansa să propun idei, să mi se ia în considerare,