Postări

101 activităţi pentru descătuşarea ideilor

Imagine
Una dintre cele mai frecvente probleme atunci când scrii un proiect de educaţie non-formală, e lipsa de idei legată de metodele pe care să le foloseşti pentru a obţine rezultatele pe care ţi le doreşti. Iată un material util, pe care vi-l punem la dispoziţie într-o vesiune scanată, unde puteţi găsi 101 exemple de metode care să vă "descătuşeze" creativitatea şi să vă ajute în dezvoltarea activităţilor proiectului pe care vi-l doriţi.                                      

TIPS & TRICKS pentru proiectele cu tinerii din mediul rural

Imagine
Pentru că în curând e termenul limită Tineret în Acţiune (1 februarie), am răsfoit printre resursele pe care le-am obţinut la numeroasele traininguri naţionale la care am participat şi iată că am găsit câteva sfaturi utile privind scrierea propunerilor de finanţare în context TiA pentru includerea tinerilor cu oportunităţi reduse din mediul rural. Noi vă sfătuim să includeţi cât mai mulţi tineri din mediul rural în proiectele voastre, nu doar pentru puctajul suplimentar pe care îl puteţi obţine, ci pentru impactul incredibil pe care îl puteţi produce asupra lor.   ☺ Pentru tinerii din mediul rural limba străină (engleză în cele mai multe cazuri) este un obstacol pentru a participa la proiectele TiA (internaţionale). Proiectele ar trebui implementate pentru început (cel puţin) cu translatori sau metode vizuale cât mai multe.  ☺ În foarte multe ţări, o atenţie specială este necesară pentru a ţine tinerii în zonele rurale (ei părăsesc satele pentru a merge la oraşe, aşa numitu

Confesiuni despre relația mea cu ASIRYS

Imagine
Țin în mod deosebit să vă avertizez că rândurile ce urmează fac parte din categoria pe care eu o numesc “soft”, ceva în genul Magic Fm cu Soft Music. Totul va fi soul precum versurile ce răsună de la Magic Fm. Dulceag pentru cei hiperalergici la sensibilitate.(Să nu-mi reproșați ca nu v-am zis!). Prima mea amintire despre Asirys este un afiș cu mesaj îndrăzneț… deranjant de inoportun pentru contextul orașului nostru. ”Sedentarii sunt nașpa!” Sloganul primului proiect Asirys, ”Learn to get involved!”. Prima  mea  reacție a fost de irascibilitate. Eram vizibil enervată că un grup de necunoscuți  îmi tulbură dulcea mea lene și indisponibilitate de a face sport. Mi-a stârnit, totodată, curiozitatea şi m-am gândit să aplic. (”Bravo! Un prim pas spre schimbare!” ar spune Mihaela) Neșansa făcea ca afișul de recrutare să-mi cadă sub ochi (Mdea! Cum și-o fi permis!) la câteva zile după termenul limită al aplicării. Și cum  distanța face ca strugurii să fie acri, mi-am șters defintiv, din m

ASIRYS revine în forţă în 2013!

Imagine
Trebuie să recunoaştem că, din păcate, am neglijat să scriem pe blog în ultimii 2 ani. Am fi avut despre ce să scriem pentru că s-au întâmplat atât de multe, dar pur şi simplu, am fost atât de concent raţi pe activităţi încât scrisul pe blog nu s -a numărat printre priorităţi ! În schimb am comunicat activ pe facebook şi am scris sute de pagini de proiecte, rapoarte şi materiale stufoase de diseminare. Anul acesta ne-am propus ca totuşi, să ne orientăm atenţia şi spre blog, şi să scriem cât de mu lt putem despre subiecte relevante pentru tineri, pentru ONGuri, pentru comunitate. Ca să vă faceţi o idee despre ce am făcut în perioada 201 0 -2012, gândiţi-vă că avem o carte de 8 0 de pagini care rezumă proiectele noastre şi asta fără a include toate schimburile de tineret la care am participat în 2012 (î n jur de 18 în Turcia, Armenia, Germania, Moldova, S lovenia, Ungaria, Grecia) .   După Dansez cu implicare, Mesageri împotriva discriminării, Şcoala Nonformală de Antreprenor

Searching partners for StartUp 4 Young Social Entrepreneurs

Imagine
Type of Project:   Youth Exchange A1.1 Title:   StartUp for Young Social Entrepreneurs (StartUP 4YSE) Date:   August 01-09, 2013  – 7 days of activity Location:    several locations  (Tirgu Frumos, Pascani, Iasi, in Romania) Groups:   4 young people + 1 leader Age Limits:   18-25, 20% of participants 25-30, leader – no age limit Number of countries :  all EU countries   Our project purpose is to cumulate participants from many cultures with different talents and skills, with a good spirit of creativity and a non-formal thinking, for developing the ability of creating handmade items and to learn how to sell it. You will participate on several workshops where you will learn techniques of creating arts items (like origami, quilling, etc) and on workshops where you will be able to create your own products. You will also participate on workshops about selling the products you are making using viral and creative instruments. This youth exchange will be a space to learn

Searching partners for ARHEGOS

Imagine
Type of Project:   Youth Exchange A1.1 Title:   ARHEGOS Date:   August 16-25, 2013  – 8 days of activity Location:    several locations  (Tirgu Frumos, Cotnari, Pascani, Iasi, in Romania) Groups:   4 young people + 1 leader Age Limits:   18-25 Number of countries :  all EU countries  (except Spain & Turkey – we already have partners from these countries) Short description: The "ARHEGOS" project is a multilateral youth exchange of eight days in which will be involved nine partners from nine different countries. The project proposes the capitalization of history and archaeology using non-formal methods and activities inspired from media and marketing fields. The theme of ARHEGOS is "art and culture" and the main objectives are to achieve knowledge about other European cultures, to develop the creativity, to promote the socialization among young people regardless of language, color, ethnicity, to develop the teamwork and the communic

Searching partners for Doctor ECO-HOUSE

Imagine
Type of Project:   Youth Exchange A1.1 Title:   DOCTOR ECO-HOUSE Date:   July 15-25, 2013  – 9 days of activity Location:    several locations  (Tirgu Frumos, Pascani, Iasi, in Romania) Groups:   4 young people + 1 leader Age Limits:   18-25 Number of countries :  all EU countries   Short description: Our project propose to cumulate participants from a lot of cultures with different perspectives, with a good spirit of creativity and a non-formal thinking, for developing an eco-house plan from A to Z. At the end of this project you are gone be an “eco-house doctor”, that mean that you can design and transform your house in an eco-house. You will participate in several workshops, about how to do unconventional furniture, how to design an eco-room and eco-house installations, how to do the adobe (Romanian ancient brick) and how to do a fundraising campaign for an eco-house. During the project, we will shot a reality-show. Are you very intereste

Testimonialul unui voluntar din Bucureşti

Imagine
În 2011, Laura şi-a realizat partea practică a  tezei de disertaţie în cadrul Asociaţiei ASIRYS, iar la finalul 2012, a devenit responsabil pe comunicare în cadrul proiectului Leonardo da Vinci "The Making of a 7 Young Social Entrepreneurs", proiect de mobilitate ce va fi implementat de SUPER TINERI în 2013. Cum ne-a cunoscut Laura, ea fiind din Bucureşti? Mai jos o lăsăm pe ea să ne povestească...  "Să vă povestesc cum am făcut cunoştinţă cu ASIRYS... O zi din luna februarie a anului 2009. Plecată din Bucureşti spre Predeal la un curs pe tema "Scrierea de proiecte în mediul ONG". Eram entuziasmată de participarea la acest eveniment deoarece era primul curs de acest gen la care luam parte şi eram sigură că voi asimila cunoştinţe inovative. Dar, în niciun caz, nu bănuiam că voi reveni în Bucureşti "aşa de bogată". Să vă descriu exact cum s-au petrecut lucrurile... Ajunsă la hotel, m-am dus în camera unde eram cazată. De la recepţie mi s-a comunicat