Asociația SUPER TINERI (ASIRYS)

Suntem ceea ce realizăm cu fiecare clipă şi tot ce nu regretăm când s-a sfârşit ziua. Ne defineşte produsul fiinţei noastre în toată complexitatea imaginaţiei, muncii şi emoţiilor ce-au fost investite şi nu planul fantasmagoric a ceea ce-ar fi trebuit să iasă. Când auzi pentru prima dată cuvântul antreprenor inevitabil îţi vine în minte imaginea deificată a unei persoane capabilă să scrie în fiecare persoană o nouă poveste de succes şi să creeze în cei pe care îi atinge cu experienţa lui nevoia de reconversie şi independenţă managerială. Iar când cel iniţiat şi-a desăvârşit formarea, antreprenorul îşi strânge instrumentele şi îşi îndreaptă optimist privirea spre un nou proiect. Antreprenoriatul social implică un pic de nebunie, pentru că vei trata probleme care nu-ţi aparţin, dar le vei face personale; implică mult curaj, pentru că este un domeniu necunoscut în România şi de care nu s-a auzit în mediile cărora te adresezi şi o inimă în perfectă stare de funcţionare, pentru că vei

De ASIRYS mi-au vorbit prima oară nişte prieteni. Auzisem de proiectul “Dansez cu implicare”, dar era prea târziu să mă înscriu pentru a participa în tabăra de dans. Ulterior, cei care au fost în tabără, mi-au povestit cât de tare a fost, că au învăţat să danseze, să se distreze, au învăţat ce este voluntariatul şi multe alte chestii fun. Vroiam să intru şi eu în această asociaţie, să îmi fac prieteni, să învăţ lucruri noi şi să mă dezvolt personal, dar nu ştiam dacă mă vor accepta, dacă mă vor primi în micul lor cămin. M-au convins ceilalţi spunând că este loc pentru orice tânăr care vrea să ajute, dornic să-şi facă prieteni, să ajute comunitatea, dornic de distracţie. Mi-am zis că nu am nimic de pierdut şi m-am dus să ajut asociaţia să strângă fonduri pentru parcul de copii ASIRYS. I-am ajutat să facă origami şi multe alte chestii interesante. Mi-a plăcut foarte mult cum era atmosfera, cum se comportau cu persoanele pe care nu le cunoşteau, am văzut că toţi erau prietenoşi, făr

1.   Cum a început totul? A fost o oportunitate ivită pe neaşteptate,   îmi   aduc aminte că atunci când propunerea a sosit eram doar un "şoricel micuţ", cu inima plină de emoţie. Probabil vă întrebaţi cum adică un "şoricel micuţ"? Ei bine, pe Mihaela, preşedinta Asociaţiei   ASIRYS , am cunoscut-o într-un restaurant, unde susţineam un spectacol "O fetiţă fără inimă", împreună cu trupa din care fac parte, pe atunci "Fapte", acum "Frumoşii", iar eu aveam rolul  de şoricel. După ce s-a terminat spectacolul, ne trezim cu Mihaela, ce ne-a abordat cu un zâmbet prietenos şi, deşi nu ne cunoştea, părea că ne ştie pe toate. A început să ne povestească despre activităţile şi oportunităţile oferite de asociaţie, despre voluntariat, despre proiecte şi mi s-a părut interesant.   După ce am ajuns acasă am căutat asociaţia pe celebrul google, am descărcat formularul de înscriere în proiectul „Dansez cu implicare”, l-am completat şi bineînţeles, l-

Tradiţiile sunt importante pentru fiecare dintre noi, deoarece doar aşa ne putem cunoaşte punctele tari şi punctele slabe. După cum ştiţi, lucrurile mari pornesc de la oameni simpli, astfel încât avem modele în fiecare zi în faţa noastră. Ei bine, aceste modele sunt oamenii de lângă noi ... şi mă refer la profesori. Astăzi, mă bucur că am profesori de la care pot învăţa atât lecţiile materiei predate, cât şi lecţii de viaţă. Unul dintre „Super Profesorii” Liceului "Ion Neculce" este Doamna Profesoară Liliana Loghin, care are următorul mesaj:   „n u e de ajuns să speraţi, ci treceţi la acţiune, că dacă nu treceţi la acţiune, doar cu speranţa, nu puteţi face nimic ”. Vă invităm să savuraţi întreg interviul. A.C.:   Fiecare dintre noi are o poveste. Spuneţi-ne în câteva cuvinte povestea dvs. L.L.: Păi, m-am născut în Roman, în 1969. Am petrecut o foarte lungă perioadă de timp în comună Dobrovăţ, judeţul Iaşi, unde se afla una dintre manăstirile lui Ştefan cel Mare. Se p

Câţi dintre dumneavoastră ştiaţi că Bălţaţi ascunde unul dintre cei mai mari pictori populari contemporani? Eu recunosc că nu ştiam... Îi mulţumesc lui Adrian Bănuţă pentru descoperirea frumoasă şi vă invit să citiţi autobiografia artistului de pictură naivă, despre care se scrie în   Formula AS : ... în tablourile lui Gheorghe Ciobanu se rânduiesc ca nişte mărgăritare pe-un fir de aţă, povesti pierdute ale satului românesc: toamne cu roade uriaşe, ierni troienind căscioare cu pridvor şi biserici albastre, primăveri cu pomi înfloriţi precum horbotele scrobite şi veri cu holde de aur şi oameni la secerat. Totul este privit de sus. Satul pare el însuşi o planetă rotundă, pe care pictorul aşează vâlcele, ogoare, uliţe şerpuite, mărginite de garduri de şipci, biserici, case, acareturi, animalele şi oameni, un paradis suspendat, zugrăvit în culori explozive. Îndrăgostit iremediabil de locul său rupt din rai, pictorul imprimă pe pânza pentru eternitate, o lume pe cale de asfinţire ş

De un calm absolut contagios, un chip zâmbitor şi o răbdare plină de bunăvoinţă... dispusă să dezvăluie din amintirile şi bucuriile proprii parcă neîmpărţite cu nimeni până atunci. Succintă şi clară în idei, dă de înţeles că ştie perfect ceea ce vrea, că şi-a ales drumul, deja îl parcurge entuziasmată... lăsându-şi, totodată, fotografiile să vorbească despre sine. Aşa am cunoscut-o eu pe Irina Creţu, o viitoare absolventă a Liceului „Ion Neculce” – Tîrgu Frumos, o visătoare realistă care promite să devină mai mult decât un item pe lista personalităţilor din oraşul nostru... „După fiecare şedinţă foto sunt un om nou...” Alexandra :   Pentru unii târgoveţi dornici de distracţie şi mult zgomot, oraşul nostru este banal şi plictisitor. Pentru cei boemi, Tîrgu Frumos este oază de linişte şi siguranţă în sânul căreia au crescut şi s-au format. Pentru alţii e un „sat cu blocuri”. Pentru tine, Irina, cum este Tîrgu Frumos? Irina:   Eu sunt genul de persoană care se plictiseşte foarte