Asociația SUPER TINERI (ASIRYS)

"Zilele trecute am dat peste o cunoştinţă mai veche, care acu' vreo patru ani, în vremea mea de pribegeală spirituală încerca din răsputeri să mă orienteze pe drumul utopic al asociaţiilor studenţeşti şi ale manifestărilor cu caracter voluntar. Cu un aer persiflant însă refuzam cu fantezista-mi încăpăţânare orice ţinea de ONG-uri, asociaţii, spirit gregar şi adunare în masă. Înainte de a critica însă trebuia să experimentez, astfel m-am trezit într-o dimineaţă însoţindu-i pe cei de la ASCOR. Nu m-am identificat cu concepţiile lor profund teocratice, (nu mă înţelegeţi greşit, cred în Dumnezeu şi ştiu că face parte din ceea ce sunt ca fiinţă, dar cred in felul meu discret şi interiorizat), însă îi apreciam pentru spiritul organizatoric, în plus aveau nişte bomboane de ciocolatăăă... A urmat o perioadă îmbătată în filme bune la Casa Ursachi, cunoscută ca şi Clubul Cinefililor, în care, prin prezenţă dădeam impresia apartenenţei şi de pe urma căreia am câştigat experienţe uimitoa

Out : M-am săturat de vechea zicală "haina face pe om", nu ne-om crede vreun Botezatul Neînţeles sau vreun Gălăţescu Rătăcit în provincie, dar avem pretenţia de personalităţii locale îmbrăcate corect şi în trend. De câte ori nu ne-am aranjat freza la ieşirea din casă, ne-am asortat până în dinţi, până şi şireturile au culoarea riţei de păr... ce mai,o ferchezuire ca la carte. In : Ei bine, tendinţele şi-au remodelat statutul snob, acu’ e de prost gust să-ţi asortezi poşeta cu pantofii şi dacă ei îşi permit noi de ce nu... Iacă, mâine am chef să mă trezesc mai târziu şi fără să dau în complexe n-am să mai sufăr transformări majore, fără spumă, machiaj, cămaşă la dungă, pantof lăcuit, etc. Vreau să fiu creativ, combin trei haine ce-mi cad în mână pentru a-mi acoperi goliciunea, trag un adidas, mă spăl pe dinţi (very important) şi faţă, şi-mi părăsesc locuinţa, doar azi. Această experienţă poartă după sine câteva lecţii: putem aproxima cu o minimă marjă de eroare superficialita

Ou t: Da a trecut Paştele cu toate bunătăţurile lui, cu junk-foodul de toate zilele, shaorma de la colţul străzii, colesterol cât cuprinde şi depozite în grăsimi, cu atât mai rău pentru cei care nu s-au înfrânat niciodată de la celebrele bucate. Iar dacă privind în oglindă considerăm că am descoperit problema, partea tragică iese la iveală abia la o electrocardiogramă sau o ecografie. In: Spanacul a fost mereu în trend, consacrat prin desenul Popeye Marinarul s-a impus în concepţia noastră prin nemaipomenita forţă ce-o dă celui care-l consumă. Ţelina se ştie, e versiunea autohtonă a Viagrei, într-un ambalaj mai impunător şi o variantă mai ieftină. Mărul bogat în vitamina C, citricele de asemenea (aţi văzut ce face Prigatul din bieţii oameni, alergă mai ceva decât struţul). Nimeni nu zice să renunţăm la fripturile suculente făcute la cuptor, dar pe lângă ele „mere numa’ bine” şi un bol cu salată. Azi renunţ la Mc Donald's... ce zici de-o salată asezonată?... Out: Relaţia

Intrăm cu paşi timizi în lunile de vară şi tot cea ce ne-am propus la începutul anului a fost discret dat uitării; cu mustrările de rigoare e timpul să ne revizuim itinerariul. În caz că vă lipseşte unul, vă pot contura câteva must have-uri ale acestui sezon. Out: Ştim cu toţi cât de folositor se poate dovedi calculatorul, până şi jocurile au farmecul lor, însă nu-i cazul să exagerăm petrecându-ne o mare parte din viaţă construindu-ne identităţi de haivaivişti, „n” adrese pseudo-anonime, sau să omorâm monştrii intergalactici până la trei dimineaţa. Toate aceste ore consumate inutil duc la platurizarea dosului, sporesc riscul ca rata sinuciderii în rândul neuronilor să se dubleze şi creează tot felul de polemici în rândul vecinilor care nu se pot decide din ce cauză copilu' Zavastiţei vorbeşte ca un zorbag informatizat. In: Pe acest sezon se poartă sporturile extreme accesorizate cu skateuri, role, BMX-uri, iar teribiliştilor care nu se pot înfrâna, driffturi în afara or

Auzim deseori că orice fel de publicitate este bună, inclusiv cea negativă. Raportând însă totul, la urbea noastră dragă, singurul lucru valid percepţiei noastre este cotidianul cu specificul său limitat de colţul străzii şi puştanii cu maniere de ţată, şmecheri ce se dau mahări cu 20 de lei în buzunar şi stimabile a căror conversaţie se reduce la gablonţuri şi bârfă locală. PR-uri desăvârşite, ce lucrează pro bono, de la vecina Geta la colegu' Gigi, pe care-l cunoşti din şcoala primară, care ar face geloşi până şi cei cu un profit pe măsura talentului... Doamne fereşte, nu zic că eu n-am purtat discuţii elevate asupra altor persoane (eufemism pentru bârfă) în grupul meu, dar avem pretenţia să mai purtăm şi dialoguri inteligente pentru a ne delecta gândirea. Zilele trecute, eram cu două prietene în oraş, prinse în discuţia ce o purtăm, suntem deranjate de hohotele măgăreşti a unor băştinaşi ce dădeau semne de deficienţe mentale şi care erau tare interesaţi de co

O provocăm zilnic, o sfidăm, îi râdem in faţă, o urâm, o rugăm, îi cerem clemenţă, o prelungire, iar în prezenţa ei apreciem esenţa vieţii... O îmbrăţişăm în speranţa că o dată instalată vom dobândi ceea ce nu am reuşit pe pământ să găsim: pacea veşnică şi nemurirea. Mai grea decât moartea e însăşi viaţa trăită după pierderea fiinţei dragi… şi totuşi e momentul când îţi accepţi menirea şi adopţi cunoaşterea stoică sau te laşi purtat de cea empirică. Te afunzi în epicurism, trăieşti intens în onoarea fiinţei ce i-a fost refuzată trăirea, eşti mai îngăduitor şi mai atent cu cei din jur, ştiind că de indulgenţă a fost privat cât a trăit. Ai mai mult timp să iubeşti, să-ţi doreşti, să apreciezi, să dobândeşti, sperând că vei trăi veşnic şi trăind ca şi cum ai muri mâine... Totul în memoria a cea ce a reprezentat pentru tine fiinţa ce de mâine te va mai însoţi doar cu sufletul. Nu vorbesc gratuit. Îmi aduc aminte de parcă era ieri, clipa fatibică, în care cu lacrimi în ochi şi încă inconşt

Da... noi suntem, generaţia lui Ceaşcă, prinşi undeva între perioada decreţeilor şi revoluţie; da, noi suntem cei ce ne refuzăm identităţile, ascunse undeva printre zâmbetele largi şi dezinvolte, pe baza cărora ne construim cosmopolit identitatea, subminând-o discret pe cea de supravieţuitori. Suntem generaţia ce a prins limonadă la sticlă, cozile infernale de la singura alimentară din oraş, care a gustat din îngheţata de casă a domnului Bejan în perioada când nici nu se inventase cuvântul E-uri, când savuram cu drag o prăjitură făcută din lactate şi nu pe bază de soia, pe vremea când aveam o cofetărie şi o patiserie decentă... Suntem puşti cu BMX-uri lipite de mână, fără frâne şi cu tupeu când e vorba să ne manifestăm spiritul ludic... Suntem cei care au ignorat cotierele şi au trecut peste contuzii şi căzăturii fără prea multe smiorcăieli, ştiind că acestea vor atrage după ele o prea plictisitoare după amiază în spatele geamurilor. A cărei zi de şcoala începea cu în

Această poezie ne îndeamnă să înțelegem adevărata semnificație a sărbătorii Pascale! Ouăle de Paşti Astăzi în sufragerie, Dormitau pe-o farfurie, Necăjite şi mânjite, Zece ouă înroşite. Un ou alb abia ouat Cu mirare le-antrebat : "- Ce vă este fraţioare, Ce vă doare? Nu vă ninge, Nu vă plouă, Staţi gătite-n haină nouă Parcă, Dumnezeu mă ierte, N-aţi fi ouă !" "- Suntem fierte!" Zise-un ou rotund şi frez Lângă pasca cu orez. Şi schimbându-şi brusc alura, Toate-au început cu gura: "- Pân' la urmă tot nu scap" "- Ne găteşte de parada" "- Ne ciocneşte cap în cap Şi ne zvârle coaja-n stradă !" "- Ce ruşine! Ce dezastru! Preferam să fiu omleta." "- Eu, de m-ar fi dat la cloşcă, Aş fi scos un pui albastru" "- Şi eu unul violet." "- Eu mai bine-ar fi să tac. Aşa galben sunt, că-mi vine Să-mi închipui că pe mine M-a ouat un cozonac!&q