Cuvinte în loc de fotografii... Interviu cu Irina Creţu
De un calm absolut contagios, un chip zâmbitor şi o răbdare plină de bunăvoinţă... dispusă să dezvăluie din amintirile şi bucuriile proprii parcă neîmpărţite cu nimeni până atunci. Succintă şi clară în idei, dă de înţeles că ştie perfect ceea ce vrea, că şi-a ales drumul, deja îl parcurge entuziasmată... lăsându-şi, totodată, fotografiile să vorbească despre sine. Aşa am cunoscut-o eu pe Irina Creţu, o viitoare absolventă a Liceului „Ion Neculce” – Tîrgu Frumos, o visătoare realistă care promite să devină mai mult decât un item pe lista personalităţilor din oraşul nostru... „După fiecare şedinţă foto sunt un om nou...” Alexandra : Pentru unii târgoveţi dornici de distracţie şi mult zgomot, oraşul nostru este banal şi plictisitor. Pentru cei boemi, Tîrgu Frumos este oază de linişte şi siguranţă în sânul căreia au crescut şi s-au format. Pentru alţii e un „sat cu blocuri”. Pentru tine, Irina, cum este Tîrgu Frumos? Irina: Eu sunt genul de persoană care se plictiseşte foarte