Postări

Film: Into the wild

Imagine
Un film puțin mediatizat dar care merită adus în atenția fiecăruia dintre noi. Nu găsim în el povestea clasică a  unui personaj care după studii, își găsește marea iubire și împreună trec prin nenumărate încercări ca într-un final să se căsătorescă, ci e povestea unui tânăr care după studii,  își arde toate bunurile și pleacă în lume fără să lase nici o urmă.  După ce timp de 2 ani a colindat tărâmuri necunoscute întâlnind în drumul lui fericire, dezamăgire, iubire, frică , speranță, îl găsim la capătul aventurii sale în mijlocul unei păduri din Alaska dându-și ultima suflare din cauza unei plante otrăvitoare pe care o mâncase.  Ceea ce mi-a rămas întipărit în minte a fost faptul că tânărul a plecat din această lume fără regrete și dezamăgiri deoarece de-a lungul celor 2 ani de călătorie și eliberare, a întâlnit în drumul său oameni, fapte, locuri care l-au făcut nespus de fericit.  Emoțiile pe care le transmite personajul și povestea, fac ca la sfârșitul vizionării filmului să tragi

Tess of the d'Urbervilles, Thomas Hardy

Imagine
Iată un roman de dragoste atipic! Tess este o fată de la țară, cu puțină educație, dar pe care viața are grijă să o învețe toate cele necesare. Acest roman este complex, am regăsit aici foarte multe situații, pe care o mare parte din autori se feresc să le pună împreună, iar dacă totuși adună aceste situații, puțini sunt cei care reușesc să le îmbine perfect pentru a atrage atenția cititorului la maxim și pentru a-l pune și pe gânduri. Tomas Hardy însă, în opinia mea, reușește să adune și să despartă familia, dragostea, sărăcia, nedreptatea, crima, singurătatea, suferința și bucuria exact la momentele potrivite pentru a crea un roman demn de laudă. Tocmai când crezi că știi ceea ce va urma, situația se schimbă. Și încă un lucru pe care îl apreciez la acest roman este faptul că finalul cărții este cel mai ciudat pe care l-am citit până acum. Acest lucru nu poate decât să mă bucure pentru că m-am săturat să tot citesc aceleași lucruri din nou și din nou.  Scris de Bianca Aelenei

Film: Law abiding citizens

Imagine
Dacă vrei să vezi ce înseamnă să fii deștept și perseverent în ceea ce vrei să faci trebuie să vezi  filmul acesta. Mereu mi-a plăcut și-mi va plăcea să urmăresc un thriller bun care să-mi pună și mie mintea la contribuție, iar acesta a reușit că-mi capteze toată atenția. Dintr-un simplu jaf a unor hoți cu experiență se ajunge la o dublă crimă. Ce crezi că se poate întâmpla dacă hoții nu intră în casa potrivită și dacă poliția nu face dreptate? Dar pe lângă acestea, ce crezi că se poate întâmpla dacă nedreptățitul este o persoană care folosește creierul la o capacitate mult mai mare decât restul oamenilor? Clyde (Gerard Butler), personajul principal, luptă singur pentru a-și face dreptate și deși este prezentat ca și personajul negativ, simți un imbold care îți spune să ții cu el și să speri ca va fi bine la final. Am auzit adesea pe mulți spunând că politicienii și toți corupții din țara noastră ar merita un singur lucru: câteva gloanțe! Ei bine, de asta simți acel imbold, pentru că

Dama cu camelii, Alexandre Dumas (fiul)

Imagine
O poveste de dragoste dintre o damă de companie și un tânăr obișnuit fără situație materială sau viitor foarte strălucit. Citind cartea te întrebi: oare care din cei doi a iubit mai mult?  Finalul este unul nefericit, tragic mai bine spus, și toate acestea din cauza unui părinte care teoretic își dorea tot ce este mai bun pentru fiul său. Aceasta este una din cele mai frumoase cărți de dragoste pe care le-am citit, nu doar datorită poveștii prezentate ci și datorită autorul care a reușit să scrie într-un fel aparte. Cert este că am citit cartea în două zile, și dacă nu aș fi avut și alte treburi de făcut aș fi terminat-o mai repede cu siguranță. Cu toții cred că am auzit măcar odată numele celor doi îndrăgostiți: Marguerite Gautier și Armand Duval și ne-am întrebat care a fost povestea lor. Alexandre Dumas este cel care a scris-o, și nu oricum, ci într-un mod care te va atrage cu siguranță. Scris de Bianca Aelenei

Film: Think like a man

Imagine
O comedie din care ai de învățat multe lucruri - filmul perfect pentru momentele în care ești plictisit și nu ai chef să filozofezi alături de filme dificile sau să râzi la o comedie proastă. Filmul este ecranizat pe baza unei cărți care mi se pare a fi foarte interesantă și mă gândeam dacă a apărut și în România și da, a apărut; o puteți găsi pe mai multe site-uri online: „Poartă-te ca o lady, gândește ca un bărbat”. Filmul prezintă 4 tipuri de cupluri, fiecare cu problemele sale, iar femeile pentru a încerca să-i convingă pe bărbați să facă ce vor ele intră în mintea acestora prin intermediul celebrei cărți „Think like a man, act like a lady” și  totul merge nemaipomenit de bine și conform planului până în momentul în care cei 4 bărbați, prieteni fiind, descoperă că femeile defapt se joacă cu ei și încep și ei jocul împotriva lor. În final, bineînțeles, totul se termină cu bine, dar întrebarea este: Cum se ajunge acolo și cine câștigă bătălia?  Scris de Bianca Aelenei

Memoriile unei gheișe, Arthur Golden

Imagine
„Memoriile unei gheișe” reprezintă povestea unei copile care trece printr-o serie de întâmplări mai puțin fericite pentru a deveni o gheişă de succes. Autorul o trece pe Chio (mai târziu Sayuri) prin imposibil și o duce până la bătrânețe cu bine (puține sunt cărțile care au ca și final moartea de bătrânețe). Pe lângă faptul că fetița și-a început viața cu stângul, într-o familie săracă, care a vândut-o pentru o sumă nesemnificativă unei case de gheișe, aceasta ajunsă acolo reușește să-și facă un dușman de care defapt depinde viața și cariera ei de gheişă. După o perioadă de declin a fetei, o întâlnire ciudată și o dragoste neașteptată îi redă speranța și forța de a lupta pentru ca în final să-l reîntâlnească pe acel singur om care i-a făcut un bine din inimă și fără interes.  Pe lângă acțiunea și evenimentele foarte bine conturate care m-au ținut cu sufletul la gură pe tot parcursul cărții, am învățat foarte multe lucruri din cultura japoneză și mai ales despre ritualurile gheișelor.

Film: O captain! My captain!

Imagine
Dead Poets Society este o dramă americană produsă în anul 1989. Avându-l ca regizor pe Peter Weir, cunoscut pentru filme precum The Truman Show (1998) şi The Way Back (2010), şi personaj principal pe Robin Williams, filmul este unul din cele mai delicate, emoţionante şi impresionante producţii cinematografice din istorie. Scenariul scris de Tom Schulman prezintă întocmai viaţa lui la Montgomery Bell Academy din Nashville, Tennessee. Acţiunea are loc la Academia Welton din Vermont în 1959, şcoală cunoscută pentru valorile conservative şi aristocrate, şi prezintă povestea unui profesor de engleză care reuşeşte să-şi inspire elevii prin metode neconvenţionale pentru a îndrăgi poezia. Filmul a fost nominalizat de mai multe ori pentru premiu, inclusiv la Academy Award pentru Best Picture, Best Actor, Best Director and Best Original Screenplay, câştigând un Oscar. Pelicula lui Peter Weir, după un scenariu excelent al lui Tom Schulman, nu este o meditaţie asupra sistemului de educaţie,

Testimonial: Euro-Sportmatic în Polonia

Imagine
Proiectul EURO-SPORTSMATIC a reuşit să îmbine într-un mod plăcut activităţile propuse cu cele de socializare şi integrare. Astfel, prima jumătate a fiecărei zile a fost dedicată activităţilor legate de organizarea unui ONG şi de probleme în ceea ce priveşte desfăşurarea competiţiilor sportive în lume sau de practicarea unui stil de viaţă sănătos, urmând ca a doua jumătate a zilei să fie folosită cunoaşterii culturii a câte două din ţările participante la proiect. Un exerciţiu foarte bun a fost cel care a presupus să ne punem în pielea unui preşedinte de asociaţie care trebuie să găsească toate soluţiile legate de: organizarea interioară, recrutare de noi membri, metode de promovare, metode de stimulare a membrilor deja existenţi, dezvoltarea afacerii în timp şi chiar probleme de etică muncii. Grupul, deşi foarte eterogen, s-a unit foarte bine, atât datorită dorinţei tuturor de a se integra şi a conlucra, cât şi datorită faptului că fiecare exerciţiu propus a început prin î

Testimonial: Spre Est

Imagine
Prima mea vizită înafara graniţelor României a fost în Turcia, undeva pe coasta opusă a litoralului nostru etalon, al Mării Negre, într-un orăşel numit Bulankak. Toată povestea primei mele călătorii a început într-o zi de vineri, cu cinci zile înaintea avionului, când, am văzut că este un loc liber în proiect. S-a întâmplat atât de rapid, încât abia când am ajuns înapoi acasă, în Vaslui, şi am simţit diferenţele, am realizat că eu am fost într-un alt loc înafară de cel al meleagurilor noastre mioritice. O altă consecinţă a spontaneităţii a fost aceea că nu am avut timp să îmi construiesc un set de aşteptări, deci nu aş fi avut nicio dezamăgire dacă nu m-ar fi încântat locul, persoanele, şi aşa mai departe. Şi totuşi, am plecat din Turcia cu un gust mai dulce decât mierea trecută prin zahăr, oboseala neavând loc printre gândurile mele. Probabil dacă aş fi avut aşteptări ar fi fost întrecute la pas de realitate. Am plecat din România cu un vid în ceea ce priveşte pachetul me

Film: The social network

Imagine
Cu toții știm că rețeaua de socializare Facebook, a ajuns într-un timp foarte scurt să pună stăpânire pe timpul oamenilor și să creeze într-un timp la fel de scurt, o  dependență din ce în ce mai acută. Orice am spune despre el, nu putem nega faptul că a fost o idee bună, drept pentru care s-a realizat această ecranizare care surprinde  geneza Facebookului și dezvoltarea lui la inițiativa tânărului Mark Zuckerberg.  Ceea ce m-a fascinat în legătură cu acest film, a fost precizia cu care tânărul student la Harvard acționa în ale tehnologiei dar și complexitatea acțiunii astfel încât am putut observa de cât talent și de cît tupeu a fost  nevoie pentru a duce la capăt un plan ce părea că nu va avea succes inițial. Scris de Alexandra Muscalu