Cum să scrii bine un proiect Erasmus+?
De când s-a lansat Erasmus+, am depus în jur de 15 proiecte, însă doar un proiect a primit finanţare, deşi în programul anterior, Tineret în Acţiune, am avut 7 proiecte finanţate. De ce, mai ales că avem mult mai multă experienţă şi mai multe proiecte finanţate în calitate de parteneri? Dincolo de subiectivitatea evaluatorilor, e de fapt creşterea competiţiei şi implicit, a calităţii proiectelor depuse. Doar pentru un termen limită sunt peste 300 de proiecte depuse, din care se aprobă maxim 100. Agenţia Naţională a venit în sprijinul beneficiarilor cu proiecte respinse la termenul de 1 octombrie 2017, cu un eveniment organizat la Bucureşti, unde 2 experţi ai instituţiei le-au împărtăşit celor 45 de participanţi, câteva "secrete" în ale scrierii de proiecte aprobate. Ce am înţeles noi din tot evenimentul, o să vă împărtăşim şi vouă, de la capăt, cu liniuţă. - Înainte de a începe să scrii proiectul e nevoie să realizezi o analiză de nevoi . Pentru a înţelege mai