Postări

Follow-up Conferința Non-formală de Promovare și Valorificare a Patrimoniului Cultural - Târgu Frumos

Imagine
 În cadrul proiectului Arts Lab, am solicitat un fond suplimentar pentru a încuraja mai multe organizaţii şi instituţii, în special din mediul rural, din regiunea nord-est să afle despre beneficiile voluntariatului internaţional şi despre oportunităţile oferite de Programul Erasmus Plus. Inițial am dorit să organizăm o singură conferință, însă pandemia ne-a determinat să organizăm 3 evenimente. Prima conferință a avut loc în cadrul Festivalul "Folcloristica", un eveniment ce promovează implicarea tinerilor în protejarea patrimoniul cultural popular, în vara anului 2019. Al doilea eveniment a fost organizat în Târgu Frumos, la final de iulie 2020, iar a treia s-a desfășurat în Durău, în luna septembrie 2020. În perioada 24-25 iulie 2020, am organizat a doua Conferință Non-formală de Promovare și Valorificare a Patrimoniului Cultural prin Proiecte și Inițiative de Voluntariat în regiunea Moldova. La eveniment au participat 15 profesori și lucrători de tineret, din 10 școli și o

Sports Activator - results

Imagine
Sports Activator project involved two main transnational meetings in Romania: a seminar and a short term volunteering activity, which involved more than 60 participants from 6 organisations of Turkey, Spain, Greece, Bulgaria and Romania. Aiming to raise the awareness on the value of sport and physical activity in relation to the personal, social and professional development of individuals, Sports Activator managed to gather together the ideas, the skills and the passions for physical education, nutrition and sports of 60 sport teachers, trainers, youth workers, volunteers, coaches, people involved in sport clubs and different people with various backgrounds in the sports field. During the seminar, we created a toolbox with the methods, tools, games, activities and all the information that we all agreed on putting in there, for other youth workers or sport facilitators that would like to learn more about engaging youth in sport activities. We worked together to design a non-formal sport

Festivalul Folcloristica, ediţia a V-a: Petruţa Secară

Imagine
Petruţa Secară este o interpretă de muzică populară din comuna Ruginoasa. Participând la numeroase evenimente, festivaluri şi concursuri, tânara a dobândit o vastă experienţă în domeniul muzical.  Petruţa bucură de fiecare dată publicul din cadrul fetivalului Folcloristica cu momentele sale artistice. Folcloristica își propune să promoveze și integreze forme ale culturii tradiționale în judeţul Iaşi astfel încât să revigoreze tradițiile și obiceiurile ce stau la baza culturală a acestei zone.

Festivalul Folcloristica, ediţia a V-a: Maria Tucan

Imagine
Maria Tucan este o tânără de 9 ani din Târgu Frumos, ce are aproape un an de experienţă în domeniul muzical. Aceasta este îndrumată de doamna Claudia Martinică şi a participat la numeroase concursuri locale şi judeţene, unul dintre acestea fiind ,,Ritmurile copilăriei". Maria a fost prezentă anul trecut la festivalul Folcloristica, ediţia a V-a, unde a interpretat trei melodii tradiţionale. Folcloristica își propune să promoveze și integreze forme ale culturii tradiționale în judeţul Iaşi astfel încât să revigoreze tradițiile și obiceiurile ce stau la baza culturală a acestei zone.

Festivalul Folcloristica, ediţia a V-a: Comuna Oţeleni

Imagine
Comuna Oţeleni a scos în evidenţă toate punctele sale tari la parada satelor din cadrul festivalului Folcloristica, ediţia a V-a. Aceasta a încântat publicul cu o multitudine de dansuri şi cântece, dar şi produse tradiţionale. Folcloristica își propune să promoveze și integreze forme ale culturii tradiționale în judeţul Iaşi astfel încât să revigoreze tradițiile și obiceiurile ce stau la baza culturală a acestei zone.                                  

Festivalul Folcloristica, ediţia a V-a: Comuna Lungani și Grupul ,,Crucienii"

Imagine
În cadrul festivalului Folcloristica, comuna Lungani a impresionat prin bogăția produselor tradiționale. Pe lângă standul frumos decorat, și echipa coordonată de dna Marlena Alecsa, alături de comunitatea Lungani a fost și grupul ,,Crucienii".   ,,Crucienii" a fost înfiinţat în satul Crucea, comuna Lungani din dorinţa de a promova folclorul românesc. Acesta este unul din motivele pentru care au participat în august 2019 în cadrul festivalului Folcloristica ediţia a V-a din satul Butea.  Cel mai important concurs la care au participat este ,,Fântâna dorului" din Hălăuceşti unde au obţinut diverse premii atât pentru soliştii grupului, cât şi pentru momentele de grup. Ceea ce îi diferenţiază de celelalte grupuri este faptul că organizează diferite activităţi în comunitatea lor. Folcloristica își propune să promoveze și integreze forme ale culturii tradiționale în judeţul Iaşi astfel încât să revigoreze tradițiile și obiceiurile ce stau la baza culturală a acestei zone.    

Festivalul Folcloristica, ediţia a V-a: Asociaţia ,,COMMUNIO"

Imagine
Asociaţia ,,COMMUNIO" a fost înfiinţată în anul 2007 în municipiul Iaşi, motivul fiind faptul că membrii grupului iubesc foarte mult folclorul românesc. Aceştia au participat la numeroase concursuri şi festivaluri cu scopul de a promova obiceiurile şi tradiţiile româneşti. Noi i-am întâlnit la festivalul Folcloristica, ediţia a V-a, unde ne-au încântat cu câteva momente artistice şi un atelier despre cum se realizează ouăle încondeiate. Folcloristica își propune să promoveze și integreze forme ale culturii tradiționale în judeţul Iaşi astfel încât să revigoreze tradițiile și obiceiurile ce stau la baza culturală a acestei zone.            

Festivalul Folcloristica, ediţia a V-a: Grupul folcloric ,,Poiana dorului"

Imagine
Grupul folcloric ,,Poiana dorului" din satul Scobâlţeni, oraşul Podu Iloaiei, a fost înfiinţat în mod special pentru festivalul Folcloristica. Primul festival la care au participat este Folcloristica ediţia a V-a, unde au încântat publicul cu diverse momente artistice. În viitor îşi doresc să participe la cât mai multe evenimente folclorice pentru a promova obiceiurile şi  tradiţiile româneşti. Folcloristica își propune să promoveze și integreze forme ale culturii tradiționale în judeţul Iaşi astfel încât să revigoreze tradițiile și obiceiurile ce stau la baza culturală a acestei zone.  

Festivalul Folcloristica, ediţia a V-a: Grupul vocal ,,Hurgheşelul"

Imagine
Grupul vocal ,,Hurgheşelul" a fost înfiinţat în anul 2017 la parorhia din Feredeni, comuna Deleni, de către părintele Fotea Dănuţ şi doamna Fotea Iulia. Pentru a promova tradiţiile, portul satului şi talentul copiilor, grupul vocal a participat la o multitudine de concursuri şi festivaluri judeţene, naţionale şi internaţionale. Unul din cele mai importante concursuri la care au participat este ,,Suflet de creştin", unde au primit un trofeu pentru momentele artistice prezentate. Noi i-am întâlnit la festivalul Folcloristica ediţia a V-a, unde au interpretat patru melodii. De asemenea, aceştia organizează un atelier de artizanat, unde copiii învaţă cum să-şi facă propriile cămăşi populare. Folcloristica își propune să promoveze și integreze forme ale culturii tradiționale în judeţul Iaşi astfel încât să revigoreze tradițiile și obiceiurile ce stau la baza culturală a acestei zone. 

Dissemination Events: Sports Activator in Canary Islands, Spain

Imagine
Sara Lustres del Castillo Olivares organised a dissemination event for Sports Activator project in Canary Islands, Spain. Her activity involved approximately 15 girls from 4 to 11 years old who were taking Ballet classes. The activity was directed mainly to stretching and companionship games. It started with a game of clapping to get the children's attention. Also, they did basic stretching activities for most of the muscles in addition for trying to gain elasticity. After several exercises, another game was carried out where the children were divided into 2 groups where they had to write on a small cardboard the largest number of muscles they knew. In this way the brain of these children was encouraged. Another game that was also performed was that of the statue. They had to be in motion while the music was playing, once the music stopped they had to be still. At the end, the children were happy and they gave constructive comments about the activity.   Sports Activator is co-funde