Dezvoltarea comunitară participativă
Participarea comunitară reprezintă implicarea activă a membrilor în procese de dezvoltare care au ca obiectiv ameliorarea condițiilor de viață ale comunității sau ale unor grupuri din comunitate. Finalitatea procesului, adică producerea binelui comun este importantă. „ Binele comun este treaba poporului; iar poporul nu este orice grup de oameni, asociați într-o formă sau alta, ci este împreunarea unui număr mare de oameni, uniți printr-un acord asupra legilor și a drepturilor și prin dorința de participare spre folosul tuturor (Cicero20, Republica, I, 25, apud Putnam, 2001, p 133) ”. Acțiunile comunitare se bazează pe participare voluntară sau dezinteresată, sau pe participare din interes. În fapt, voluntariatul și participarea (co)interesată, sunt extremele unui continuum în care se poate plasa participarea. Cu toate că asociațiile de voluntari „sunt mijlocul primordial prin care funcția de mediere între individ și stat este performantă (Almond, Verba, p. 262)”, nu toate acți